În ultima şedinţă din luna noiembrie a Consiliului local, membrii acestui for au aprobat proiectele de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Caransebeş” unui număr de trei personalităţi, respectiv regizorului Ioan Cărmăzan, interpretului de muzică populară Iosif Ciocloda şi muzicianului Alexandru Petria.

În cadrul ceremoniei organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României, în data de 1 Decembrie, primarul Felix Borcean a înmânat distincţiile reprezentanţilor celor mai noi Cetăţeni de onoare, niciunul dintre ei neputând fi prezent la eveniment.

Ioan Cărmăzan este cunoscut ca una dintre personalităţile culturale care a adus contribuţii importante la cultura şi arta românească, la afirmarea oraşului Caransebeş şi judeţului Caraş-Severin în circuitul naţional şi universal de valori.

Scriitor şi cunoscut regizor şi scenarist, s-a născut la 27 iunie 1948, în localitatea Satchinez, judeţul Timiş, din părinţi dascăli bocşeni.

De la vârsta de 3 ani se întoarce cu familia la Bocşa, spaţiul pe care Ioan Cărmăzan îl consideră natal, deoarece aici creşte, aici învaţă, aici se formează, de aici porneşte în viaţă şi în carieră.

Absolvent al Facultăţii de Matematică a Universităţii din Timişoara (1971), după ce a absolvit şi Regia de film la I.AT.C. Bucureşti (1978), s-a afirmat în cea de-a şaptea artă cu o serie de succese, „Ţapinarii” (1982), „Lişca” (1983), „Sania albastră” (1987), „Casa din vis” (1993), „Lotus” (2004), „Raport despre starea naţiunii” (2004), „Cu inima îndoită” (2006), „Dragoste de mamă” (2006), „Margo” (2006), „O secundă de viaţă” (2009), „Oul de cuc” (2010), „Vlad nemuritorul” (2000), „În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură” (2002), „Orient Expres” (2004 – în colaborare cu Sergiu Nicolaescu), „Brâncuşi – din eternitate” (2014), acestea fiind titlurile filmelor cărora le-a fost regizor şi unora scenarist. A realizat şi filme documentare, între care unul despre Bocşa, dar şi scurt-metraje.

Ioan Cărmăzan este unul dintre cei mai controversaţi regizori români, este scenarist, este scriitor, este profesor universitar, este membru fondator şi preşedintele U.A.R.F. (Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România); din anul 2005 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar din anul 2008 este doctor în Cinematografie şi Media.

A fost membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2007); membru în Consiliul de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei (2010); începând cu anul 1999 desfăşoară o intensă activitate didactică universitară: Facultatea de Arte a Universităţii „Hyperion”, Academia de Arte „Luceafărul”, Universitatea de Arte Media PRO, Facultatea de Arte Plastice a Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.

Moderator şi realizator de emisiuni TVR („De la A la… infinit”, „Academicienii”).

A pus în scenă spectacole de teatru (Pescăruşul – Cehov, Romeo şi Julieta – Shakespeare); a realizat filme documentare pentru marele ecran sau televiziunile din România, dar şi pentru BBC, CNN şi Channel 15.

A publicat următoarele volume: „Povestiri din Bocşa”, Timişoara, Facla, 1983, şi ediţia a doua – Reşiţa, TIM, 2010; „Mica ţiganiadă”, Reşiţa, Timpul, 1998; „Cine-roman”, Iaşi, Junimea, 2002; „Roşu, galben şi albastru”, Iaşi, Junimea, 2003; „Baladă pentru tatăl meu” (Balade a mon pere), Belgia, 2003; „Elogiul intuiţiei”, Bucureşti, Fundaţia PRO, 2008; „Filmul, nepot al Renaşterii”, Bucureşti, Editura Universitară, 2011; „Zece povestiri”, Cluj-Napoca, Ecou Transilvan, 2012; „Oameni din Cocioc”, Cluj-Napoca, Ecou Transilvan, 2013.

A tradus din limba sârbă romanul „Criptă pentru Boris Davidovici”, de Danilo Kiss (2007) şi din limba franceză „Viaţa şi opera lui Philippe Ignace Semmelweis”, de Louis-Ferdinand Celine (2009).

Ioan Cărmăzan este deţinător al unor titluri şi distincţii, şi a numeroase premii: Marele Premiu la Festivalul de la New York – filmul Ţapinarii; „Tigrul de Aur” la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam – filmul În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură; Marele Premiu la Festivalul de film de la Teheran – filmul În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură; Diploma de onoare la festivalul de la Monpellier – filmul Casa din vis; Premiul II la Festivalul tinerilor regizori de la Tokyo – filmul Lişca; Premiul special al juriului la Festivalul Filmului de la Costineşti – filmul Casa din vis; Premiul UCIN pentru cea mai bună interpetare – Gheorghe Dinică în rolul Căpălău – filmul Casa din vis; Premiul UCIN pentru debut – Ecaterina Nazare, rol principal în filmul Lişca.

Despre filmele regizorului Ioan Cărmăzan, scriitorul Ioan Pavel Azap se încumetă şi realizează o carte: „Oamenii de pământ ai lui Ioan Cărmăzan”, Cluj-Napoca, Ecou Transilvan, 2014.

Despre pasiunile maestrului Cărmăzan este suficient să amintim columbofilia, cunoscut fiind faptul că maestrul este un împătimit columbofil, iscând butada „Cel mai mare columbofil între regizori şi cel mai mare regizor între columbofili”.

Este iniţiatorul şi directorul Festivalurilor de Film de la Caransebeş, ediţiile 2017 şi 2018, şi Moldova Nouă, ediţia 2018.

Prin activitatea sa, Ioan Cărmăzan se alătură marilor oameni de cultură ai Caraş-Severinului.

Iosif Ciocloda s-a născut în data de 1 octombrie 1937, în satul Borlovenii Vechi, comuna Prigor. La vârsta de 5 ani s-a stabilit cu familia în comuna Mehadica, localitatea natală a mamei sale. Iosâm (Iosif) Cucu, porecla de sat a marelui artist, a dovedit calităţi vocale de mic copil, ieşind în evidenţă la serbările şcolare, unde, de fiecare dată, se situa pe locul I. Întrebat de la cine moşteneşte talentul, spunea că mama sa avea o voce deosebită, fiind cunoscută în toată zona drept cea mai bună bocitoare. Vocea sa i-a plăcut taragotistului Iosif Milu, artist emerit, care venea acasă cu ocazia Rugii de la Mehadica şi care dorea să-l ducă la Ansamblul „Ciocârlia” din Bucureşti, însă situaţia familială nu i-a permis să părăsească satul natal.

Deşi are o activitate de solist de muzică populară din 1962, debutul s-a produs în 1970, cu Orchestra Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, condusă de regretatul artist Guţu Gore, continuând în aceeaşi orchestră, sub bagheta dirijorului Nicolae Perescu, unul dintre cei mai mari dirijori din Banatul Montan, din ultimele decenii. Sub bagheta acestui mare dirijor, Iosâm este cunoscut atât în Caraş-Severin, cât şi în alte judeţe. Tot în această perioadă realizează prima emisiune la TVR.

De la „Reşiţeana” pleacă în 1972 la Ansamblul „Semenicul”. Cu acest ansamblu iese pentru prima dată peste hotare, în Elveţia, apoi în Anglia, Danemarca, Suedia, Italia, Belgia, Olanda, Franţa şi fosta Iugoslavie. Totodată, colaborează cu Ansamblurile „Cindrelul” din Sibiu, „Ţarina” din Turda, precum şi cu orchestrele din Arad, Oradea şi Cluj-Napoca.

Iosif Ciocloda a venit din părţile Almăjului şi a adus pe scenă tonalităţile calde ale muzicii acestor locuri. Putem spune că Iosif Ciocloda este sensibilul doinitor cu un stil propriu, inimitabil, fiind înzestrat cu o voce de tenor ce acoperă trei octave.

S-a lansat cu cântecele „Munte, munte, Semenic”, „M-am gândit, mamă, să-ţi cânt”, „Mândri-s junii prin Banat” sau „Rozmarin Bănăţenesc”. Aceste melodii, precum şi altele, au fost înregistrate la Electrecord, dirijor fiind George Vancu. Datorită talentului său, Iosif Ciocloda a fost angajat la „Doina Banatului” în 1976, avându-l ca dirijor pe Laci Perescu. Aici continuă turneele în ţară şi participă la Festivalul „Cântarea României”, obţinând titlul de Laureat, alături de Maria Ciobanu şi Sofia Vicoveanca. Melodiile înregistrate devin piese de rezistenţă în melosul bănăţean, iar „Satule, grădină mândră”, „Spune mamă-adevărat”, „Nu ţi-o fi, mamă, păcat” le regăsim pe buzele iubitorilor de muzică adevărată. În anul 1997 se pensionează şi se retrage împreună cu soţia în casa părintească din Mehadica. Este prezent mereu la posturile TV „Favorit”, „Etno” şi la TVR, şi răspunde ori de câte ori este solicitat să cânte la sărbători şi petreceri ocazionale. Deşi a cântat în ţară şi peste hotare, sufletul lui Iosif Ciocloda se simte bine tot în Banatul lui şi în localitatea natală, „Megica”, cărora le cunoaşte graiul şi portul, şi le-a purtat numele peste tot, vocea de aur a Banatului electrizând sălile de spectacol. Promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor, a cântecului popular autentic, care sunt valori inegalabile şi incontestabile şi care riscă să se piardă în negura timpului, a fost preocuparea de căpătâi a lui Iosif Ciocloda, având grijă să le valorifice prin toate mijloacele care i-au stat la dispoziţie.

Alexandru Petria s-a născut în data de 22 ianuarie 1971, la Caransebeş. Între anii 1977 şi 1985, a urmat Şcoala de Muzică din municipiu, Secţiile vioară şi pian, după care, în perioada 1986-1989, a fost elev al Liceului de Matematică-Fizică din Caransebeş. În perioada 1990-1994 a urmat cursurile Facultăţii de Chimie Industrială din Timişoara, după care între 1994 şi 1999 a fost student al Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Secţia dirijat, pe care a absolvit-o cu diplomă de licenţă.

Între 1981 şi 1989 a luat lecţii private de orgă cu Gertrude Urban, organist la Parohia romano-catolică din Caransebeş. Între 1994 şi 1996 – cursuri Masterclasses cu dirijorul Johann Klee (Berlin), 1995-2007 cu Ion Iancu (Timişoara), 1997-2007 cu Ladislau Rooth (Mexic), 2008-2011 cu David Parry (Anglia), iar în perioada 2010-2011 cu Patrick Fournillier (Franţa).

Între 1986 şi 1989 Alexandru Petria a fost organist la Parohia romano-catolică din Caransebeş, între 1991 şi 2007 a activat tot ca organist la diferite parohii catolice din Timişoara, pentru ca între 1995 şi 2003 să fie angajat al Operei Române din Timişoara. În 2007 obţine titlul de Docent pentru Teoria muzicii la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii Tibiscus din Timişoara.

În anul 2008 a activat, pentru o scurtă perioadă, la Teatrul de Operă din Bielefeld, Germania. Din 15 octombrie 2008 şi până în prezent este dirijor la Opera din Stuttgart, Germania. De asemenea, începând din anul 2010, este colaborator permanent al Bayerische Staatsoper din München, al Operei din Augsburg şi al Deutsche Oper din Berlin.

La concursul susţinut la Opera din Stuttgart au participat 32 de concurenţi, în urma angajării Alexandru Petria devenind cel mai tânăr Maestru din istoria acestei in stituţii.

Bianca METEŞ