Clinica Privată Cardiotim este un sistem integrat de servicii medicale care oferă pacientului un circuit al actului medical, de la consultaţie în ambulator, până la diagnosticare şi intervenţii cardiovasculare spitaliceşti. Condusă de Dr. Milovan Slovenski – medic primar în cardiologie şi medicină internă, Cardiotim s-a înfiinţat în anul 2014 şi are ca misiune practicarea cardiologiei în condiţii de maximă competenţă, siguranţă şi discernământ, în vederea stabilirii diagnosticului, a selectării şi aplicării strategiei terapeutice optime pentru fiecare pacient în parte. Amplasată în partea de Vest a ţării, la Timişoara este locat atât un cabinet privat pentru investigaţii, cât şi spitalul unde pacienţii beneficiază de un tratament performant şi preferenţial.
Cardiotim are deschise puncte de lucru în toată regiunea Banatului, în localităţi precum Timişoara, Arad, Lugoj şi Caransebeş, oferind astfel oportunitatea de a trata pacienţi din mai multe zone ale ţării. Dincolo de standardele înalte de performanţă ale aparaturii medicale utilizate şi de condiţiile excelente pe care le oferă pacienţilor, clinica noastră este susţinută de o echipă medicală cu o pregătire profesională impecabilă.
La Caransebeş, cabinetul este situat pe Strada Libertăţii, nr. 41, o zonă accesibilă din toate direcţiile, dotat cu aparatură modernă şi un ambient plăcut. Echipa medicală care consultă pacienţii în acest cabinet le poate oferi un act medical complet şi complex, de la depistarea problemei cardiace pe care pacientul o are, până la diagnosticarea şi tratarea ei. La Caransebeş, echipa medicală Cardiotim are în componenţă medici specialişti şi medici primari cardiologi cu competenţe complexe şi distincte.
Dr. Milovan Slovenski, managerul centrului privat şi medic primar cardiolog, cu competenţe în cardiologie intervenţională, cu o experienţă de peste 20 de ani în cardiologie, efectuează consulturi în ambulator la Timişoara şi Caransebeş, precum şi proceduri intervenţionale la Clinica din Timişoara. Dl. Dr. Milovan Slovenski are alături o echipă de medici tineri, cu o pregătire excepţională în domeniul cardiologiei:
Dr. Alexandru Gheorghiu, director medical al Centrului CARDIOTIM şi medic primar cardiolog, cu competenţe în cardiologie intervenţională şi ecografie cardiacă, cu noţiuni de ecocardiografie transesofagiană şi ecografie duplex carotidiană, oferă pacientului sprijin în depistarea bolilor cardiace şi tratarea acestora, inclusiv efectuarea de proceduri intervenţionale în blocul operator al spitalului din Timişoara.
Dr. Andreea Ember, medic specialist cardiolog, cu competenţe în cardiologie intervenţională şi ecocardiografie, face parte din echipa medicală a clinicii din Caransebeş. Cu o programare în prealabil, doamna doctor Ember poate oferi consultaţii de specialitate în cabinetele din Timişoara, Lugoj şi Caransebeş, ulterior diagnosticare şi proceduri intervenţionale în cadrul spitalului privat din Timişoara.
Dr. Ioana Cioabă, medic specialist cardiolog, cu competenţe în ecocardiografie, îşi consultă pacienţii în ambulator atât la Timişoara, cât şi Lugoj şi Caransebeş, iar cei care au nevoie de investigaţii suplimentare spitaliceşti sunt susţinuţi şi trataţi de dânsa, pe tot parcursul internării în cadrul Clinicii Cardiotim din Timişoara.
Dr. Adelina Truşcă, medic specialist cardiolog, cu competenţe în ecocardiografie, face parte din echipa medicală Cardiotim şi consultă în cabinetele din Caransebeş şi Timişoara. Angajată şi a spitalului, îşi urmăreşte activ toţi pacienţii care se internează pentru diverse proceduri, oferind tratamentul adecvat pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a acestora.
Dr. Eugenia Tuştean – medic specialist cardiolog, cu competenţe în ecocardiografie transtoracică şi noţiuni avansate de ecografie duplex carotidiană, îşi dedică o zi pe săptămână în cabinetul din Caransebeş pentru depistarea problemelor cardiace cu care pacienţii se confruntă. Consultaţiile se programează în prealabil telefonic sau la cabinet.
Dr. Cătălin Popa – medic specialist cardiolog, cu competenţe în ecocardiografie, îşi desfăşoară activitatea atât în cabinetele private din Caransebeş şi Arad, cât şi în cadrul spitalului, unde efectuează şi gărzi, reuşind astfel să fie aproape de pacienţii pe care îi consultă.
Cardiotim Caransebeş oferă o gamă largă de servicii medicale, cu tarife corecte, în raport cu calitatea şi experienţele oferite. Serviciile medicale de care pacienţii noştri beneficiază sunt: consult cardiologic, ECG, test de efort, ecocardiografie, ecografie duplex carotidiană, monitorizare holter ECG, monitorizare evenimente aritmice, monitorizare holter tensional.
Programările se fac telefonic la numerele 0355/429119 şi 0770/380921.
Daniela BADEA