Navigând pe „Calea apelor” în Banatul Montan


Marți, 29 ianuarie, Cinema 3D Luna din Caransebeș a devenit un mic port în care caransebeșenii, și nu numai, s-au îmbarcat într-o călătorie pe „Calea apelor” în Banatul Montan, călătorie realizată prin lansarea celui de-al doilea episod din trilogia intitulată „Banatul Montan”, regizată de Sabin Dorohoi.

Seara a debutat cu un cuvânt de prezentare a activității desfășurate de regizorul Sabin Dorohoi și de sora lui, Ancuța Dorohoi, cuvânt susținut de directorul Casei de Cultură „George Suru” din municipiu, Ioan Cojocariu. Printre spectatori s-au numărat primarul Felix Borcean, city-managerul Andrei Ungur, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și alți reprezentanți ai Episcopiei, surorile franciscane, reprezentante ale Bisericii Romano-Catolice din municipiu, reprezentanți ai Clubului Rotary Caransebeș, oameni de cultură, elevi și mulți alți iubitori ai Banatului de Munte, care s-au putut bucura și de redifuzarea primului episod, „Drumul romanilor”.

„Calea apelor” vine ca o continuare a poveștilor despre Banatul de Munte, urmărind, de această dată, cursurile a cinci râuri din județul Caraș-Severin și prezentând 26 de obiective turistice aflate pe cursurile sau în vecinătatea acestora. Pe lângă tema abordată, cel de-al doilea episod aduce și alte modificări, comparativ cu primul, precum existența unei prezentatoare, care străbate toate aceste obiective alături de oameni ai locurilor. Astfel, documentarul devine un dialog între prezentatoare, care cercetează istoria, legendele și poveștile acelor locuri, și oameni care aparțin, într-un fel sau altul, zonelor parcurse.

Un farmec aparte este dat de costumația prezentatoarei, rol interpretat chiar de sora regizorului, Ancuța Dorohoi, costumație cu influență folclorică, dar și de muzica originală, inspirată din folclorul bănățean, compusă special pentru acest film de către compozitorul Eduard Dabrowski Boboia, un ucenic al maestrului Sabin Păuța.

La final, cei prezenți au avut ocazia să adreseze întrebări și felicitări regizorului Sabin Dorohoi și să facă fotografii cu prezentatoarea documentarului, care a păstrat acel farmec folcloric prin purtarea costumului popular, la care a asociat, după cum ea însăși afirma, câteva accesorii stil „Indiana Jones”, potrivite cu caracterul documentarului, precum o pălărie și o pereche de bocanci, numai bune de călătorit prin natura sălbatică a Banatului Montan sau pe piscurile bănățene.

Premiera națională a celui de-al doilea episod a avut loc luni, 28 ianuarie, la Cinema Dacia din Reșița, el fiind prezentat şi joi, 31 ianuarie, începând cu ora 18, în Aula Magna a Universității de Vest, încununând lansarea celui de-al doilea episod cu speranța realizării și a ultimei părți din trilogia „Banatul de Munte”, pentru ca, astfel, în anul 2021, atunci când Timișoara va fi Capitală culturală europeană, documentarul să reprezinte „cartea de vizită” a zonei noastre, cu scopul atragerii unui număr mare de turiști.

De la poveștile de dragoste din Valea Bistrei, la misterele dacice din Munții Țarcu. De la cetatea medievală a Carașului, la stilul elvețian al Vilei Klaus. Și din adâncurile pământului, până în înaltul cerului, Banatul de Munte ni se dezvăluie ca un tărâm de basm”.

Roxana NOVACOVICI

Foto: Doru BĂLĂŞOIU

Mihai OANCEA