Din martie, „dezlegarea” la fotbal!


Conform oficialilor de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Caraş-Severin, turul III al Cupei României  se va disputa în zilele de 2-3 martie, turul IV se va juca pe 10 aprilie, semifinalele în 15 mai, iar finala va fi pe 5 iunie. Pentru turul III, țintarul a fost făcut în funcție de zonele geografice, astfel că vor fi opt partide în care vor intra echipele din Liga a IV-a, mai puțin Şoimii Oțelu Roșu, formaţie care a avut un tur preliminar, fiind eliminată de Glimboca.

Referitor la echipa Viitorul Caransebeş, în privinţa căreia existau dubii că ar putea începe returul, antrenorul Ion Bica ne-a informat că luni a avut loc primul antrenament, la care a participat şi primarul Felix Borcean, al doilea urmând să aibă loc vineri, 15 februarie, iar pentru acest sfârşit de săptămână se încearcă organizarea unui meci amical.

Campionatele Ligii a IV-a și a V-a (Zona Reșița) se vor relua în data de 10 martie, Zona Caransebeș urmând să înceapă o săptămână mai târziu. În data de 17 martie va începe și campionatul juniorilor U11, U13, U15 și U19. Cupa „Satelor” va avea loc între 1-15 martie. (S. Rogoz)