Marţi, 19 februarie, pompierii militari cărășeni au intervenit pentru lichidarea unor incendii de vegetație uscată izbucnite în urma folosirii focului deschis în spații deschise.
În raionul de intervenție al Detașamentului de Pompieri Caransebeș s-au înregistrat cinci astfel de evenimente, din care două pe raza municipiului Caransebeș și câte unul pe raza localităților Păltiniș, Domașnea și Topleț. Suprafețele pe care s-au manifestat incendiile variază între 10 mp și 2 ha, în total fiind afectate aproximativ 7 ha teren.
De la începutul anului 2019, până în data de 18 februarie inclusiv, pompierii militari cărăşeni au mai intervenit pentru lichidarea a 23 de incendii de vegetație care au afectat cumulat peste 30 ha teren.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin ţine să reamintească cetățenilor faptul că acest tip de incendii produce o serie de efecte negative asupra mediului și poate provoca importante pagube materiale prin propagarea la terenurile cultivate și gospodăriile populației, precum și la fondul forestier, mai ales în condiții de vânt care favorizează extinderea acestora. „Pentru a preveni aceste situații, solicităm acordarea unei atenții deosebite atunci când se folosește focul deschis în spații deschise și respectarea măsurilor minime de prevenire a incendiilor, în special urmărirea stingerii totale a focului înainte de părăsirea locului arderii. Totodată, menționăm faptul că arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 de lei, conform prevederilor H.G.R. Nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor”, se mai arată în comunicatul ISU „Semenic”. (G. Luca)