Obiceiul este o moştenire de la strămoşii noştri romani, care, de 1 Martie, prima zi a primăverii, celebrau sărbătoarea „Matronalia”, cu care ocazie femeile primeau diverse cadouri de la soţii lor.

Portul mărţişorului coincide cu începutul primăverii, care se serba prin jocuri, cântece, petreceri, diferite obiceiuri şi ritualuri, astfel că şi mărţişorul făcea parte din suita acestor ritualuri.

De altfel, cuvântul „Mărţişor” este de origine latină (Martius), numele popular al lunii martie, iar obiceiul este răspândit în toate provinciile ţării şi începe cu ziua de 1 Martie, când este şi prima „Babă” Dochia.

În timpurile mai vechi, la romani, mărţişorul consta dintr-o monedă de aur sau argint legată la gâtul copiilor cu ajutorul unui fir roşu şi alb, răsucite. Era credinţa că portul mărţişorului aduce noroc. Fetele purtau şi ele mărţişoare din monede, până la înflorirea trandafirului, când le scoteau de la gât şi, împreună cu firul mărţişorului, legau tulpina unui pom. După câtva timp, tulpina pomului era dezlegată, iar, cu banul, fetele îşi cumpărau caş, pentru ca toată vara să le fie faţa frumoasă şi albă.

Până a nu deveni obiect de comerţ, fiecare fată îşi lucra singură mărţişorul, care consta dintr-un fir de lână roşie şi altul de lână albă, răsucite împreună şi pe care se agăţa o mărgea colorată.

În unele părţi ale ţării era obieceiul ca, de 1 Martie, firul de mărţişor să fie legat la mână ori la gât şi purtat astfel toată luna lui martie. În ultima zi a lunii, înainte de răsăritul soarelui, fetele îl legau de o tufă de trandafir sau de o creangă de copac, încredinţate fiind că li se vor realiza toate dorinţele pe care şi le-au pus în gând.

Doinel Puiu MĂRGINEANU