Se mişcă ţara, la Caransebeş!


Dacă schimbarea raportului de forţe în Consiliul Local Caransebeş s-a văzut încă din momentul în care, în şedinţa din 27 februarie, a fost vorba despre aprobarea hotărârii privind modificarea salariilor angajaţilor Primăriei, în sensul ca, la funcţiile contractuale de execuţie pe grade şi trepte profesionale, coeficienţii de grad zero să fie egali cu coeficienţii funcţiilor publice de execuţie, în sensul că, deşi nouă consilieri liberali s-au abţinut, totuşi, unul, respectiv Ioan Pop, a votat alături de social-democraţi, astfel încât proiectul a trecut, starea de lucruri a fost confirmată de următoarele două proiecte de hotărâre puse în discuţie.

Este vorba despre cele aflate peste ordinea de zi a şedinţei, ambele privind înlocuirea consilierului liberal Toma Tămăşilă din calitatea de reprezentant al municipiului Caransebeş în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC „Transal Urbis” SRL, respectiv la SC „Gugulania Land” SRL.

Liberalii erau siguri că înlocuitorul va fi din tabăra lor, însă, la solicitarea liderului grupului social-democrat, Florin Bogdea, s-a trecut la desemnarea acestuia prin vot. Propunerea PNL pentru SC „Transal Urbis” a fost Maria Poneţchi, în timp ce social-democraţii l-au propus pe Ioan Bădeţ. În urma votului secret, a fost desemnat în AGA Ioan Bădeţ, care a primit 10 voturi, Maria Poneţchi doar 8, iar un vot a fost declarat nul, ceea ce înseamnă că, din tabăra liberală, un consilier a votat pentru propunerea PSD, iar unul, probabil, şi-a anulat votul.

Aceeaşi a fost situaţia şi în cazul AGA de la SC „Gugulania Land” SRL, unde social-democratul Florin Bogdea a adunat 10 voturi, liberalul Vasile Rafa – 8, iar un vot a fost declarat, din nou, nul.

Bianca METEŞ