Imaginează-ți pentru o clipă că s-a stins lumina și te-ai pierdut în întuneric, un întuneric de nepătruns. Te cuprinde teama treptat, mai apoi „îți îngheață sângele“, ochii nu mai descifrează codul umbrei și luminii, apoi te cuprinde o amorțeală, spaima se accentuează, te trec sudori reci, apele morții, vrei să strigi, dar nu ai grai, încerci să tragi aer și te îneci, ca pe urmă să adormi pentru totdeauna.
E de rău când se stinge lumina. Nimeni nu iubește întunericul. E adevărat că noaptea aduce după ea liniște. Atunci îți poți asculta cel mai bine gândurile, dar tot atunci, la fel de bine, îți poți alimenta temerile.
De teama întunericului oamenii bătrâni sau bolnavi dorm cu o lumânare de ceară în apropiere, ca să o aprindă dacă o fi să treacă dincolo de prag, să o aprindă pentru a li se lumina calea.
Creștinii știu că Iisus Hristos e Lumina lumii și doar prin el scapă de întunericul greu al păcatului.
Nimic nu poți clădi în întuneric. În întuneric totul se dărâmă ca zidurile Mănăstirii Argeșului. Mereu e nevoie de lumină pentru a înflori.
Când apune soarele, răsare luna, apar stelele, pentru a lumina bezna. Fără ele omul ar fi ca un orb ce are nevoie de călăuză pentru a păși, iar trupul omului orb e cuprins de boală treptat, datorită neputinței de a vedea, de a se mișca în voie, de a lumina locul pe unde trece.
Omul luminează locul pe unde trece cu câte o floare, lasă în urma lui ceva, dar orbul nu mai poate, pentru el s-a stins lumina.
E bine ca rugăciunea noastră să fie o chemare a luminii în ființa noastră, că doar așa vom înmuguri, vom înflori și vom aduce rod.
Am citit de curând o știre ce prezintă reacția unui indian, Raphael Samuel, în fața vieții, în fața luminii existenței lui. El și-a dat părinții, avocați de meserie, în judecată, pentru că nu i-au cerut voie să-l nască, că l-au condamnat prin naștere la greutățile vieții și la moarte fără voia lui, doar ca să se bucure de el ca de o jucărie sau un animal de companie. Acest indian, în vârstă de 27 de ani, este un adept al curentului anti-natalist, ce susține că este total greșit să supui un copil coșmarului vieții doar pentru plăcerea, dorința de a fi părinte.
Oare cum ar fi putut să-i ceară voie? Se pare că acest nou curent numit anti-natalist se împotrivește vieții. Dacă oamenii nu mai dau naștere altor oameni viața ia sfârșit, se stinge pentru totdeauna lumina.
Observ că nebunia și întunericul pun treptat stăpânire pe unii oameni. Ei nesocotesc porunca divină „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi“ (Facere 1, 28). Ei doresc ca viața să se stingă, să se stingă lumina cea vie, să apună omul pentru totdeauna.
Când întunericul o să pună stăpânire treptat pe inima și mintea omului, când tot ce a fost înțelepciune se pierde în beznă, când moare tot ce a fost frumos, când nimeni nu mai știe de datini, de respect, de părinți, de glie, atunci să știți că s-a stins lumina. Cortina cade și apocalipsa își soarbe nectarul.
Ana-Cristina POPESCU