Scandal la Liga a IV-a: Lupacul nu s-a prezentat la Moldova Nouă!



Duminică, 5 mai, în etapa cu numărul 21 a Ligii a IV-a, CS Moldova Nouă ar fi trebuit să întâlnească, de la ora 18, pe liderul Voinţa Lupac. La ora stabilită, doar gazdele, arbitrii şi observatorii s-au aflat la stadion, oaspeţii nefăcând deplasarea în Clisură. Conform regulamentului, s-a aşteptat un sfert de oră, după care arbitrul central a fluierat începutul şi totodată finalul meciului.
Acest gest al liderului seriei i-a luat prin surprindere atât pe jucătorii, cât şi pe oficialii echipei din Moldova Nouă, care s-au pregătit cu tot ceea ce trebuia pentru această partidă.
„Având în vedere atât miza meciului, cât şi faptul că doreşti să fii campioană, eu cred că nu ar trebui să sfidezi competiţia prin diferite tertipuri şi să faci gesturi care arată că nu-ţi respecţi adversarul. Dacă te respecţi şi ai pretenţii, atunci te prezinţi şi joci! Noi ne-am prezentat, am asigurat terenul, vestiarele, am avut la dispoziţie tot lotul, fără indisponibilităţi, ne-am pregătit cum se cuvine pentru acest joc, unul la fel de important şi pentru noi, pentru că şi noi avem un obiectiv – clasarea pe unul dintre primele trei locuri. Nu mi se pare normal ce au făcut cei de la Lupac. Nu ştiu ce câştigă, fiindcă tot echipa gazdă, adică noi, va reprograma meciul şi, atunci, ca şi acum, tot de noi vor da. Am însă încredere totală în oamenii care conduc destinele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin şi în profesionalismul lor”, a declarat vicepreşedintele CS Moldova Nouă, Liviu Cioloca.
Contactat de noi, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin, Viorel Lolea, ne-a declarat că, în urmă cu câteva zile, clubul Voinţa Lupac a înaintat către AJF o solicitare prin care cerea să se amâne partida de la Moldova Nouă, pe motiv că au aproximativ şase jucători accidentaţi, în aceste condiţii neputând să se prezinte la meci. Forul judeţean nu a dat curs solicitării, motivând că nu are dreptul să ia o asemenea decizie, astfel că a răspuns că întâlnirea va avea loc duminică, 5 mai, ora 18, aşa cum fusese programată iniţial.
În aceste condiţii, urmează ca o decizie să fie luată în Comisia de Disciplină a AJF Caraş-Severin, care va avea loc miercuri, 8 mai, la ora 12, atunci când şi cei de la Lupac îşi vor susţine cauza şi vor aduce dovezi privind cererea de reprogramare a meciului. Conform regulamentului, partida trebuie să se joace în termen de 30 de zile, dar nu mai târziu de ultima etapă a campionatului.
Sorin ROGOZ