Teren sintetic de fotbal în Balta Sărată 1



Într-o recentă conferinţă de presă, edilul Caransebeşului, Felix Borcean, a declarat că în municipiu se va construi o bază sportivă, care va cuprinde un teren sintetic de fotbal, cu vestiare şi cu o tribună cu 500 de locuri.
Proiectul este din bani guvernamentali, derulat prin Compania Naţională de Investiţii, şi prevede şapte asemenea baze în Caraş-Severin, din cele 150 de la nivel naţional.
Această bază sportivă va fi amenajată pe vechiul teren de fotbal din Balta Sărată, unde va putea evolua şi echipa fanion a municipiului, urmând ca antrenamentele să se desfăşoare pe celelalte terenuri, sau va fi folosită pentru pregătire, dacă meciurile se vor juca pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş. (S. Rogoz)


Un gând despre “Teren sintetic de fotbal în Balta Sărată

Comentariile sunt închise.