„Ani de liceu”, cu Felix Borcean şi Silviu Hurduzeu 1



Joi, 11 iulie, în curtea Colegiului Naţional „Traian Doda” din Caransebeş a fost inaugurat un parc cu gazon, foişor şi bănci, unde elevii se vor putea relaxa sau, pe viitor, chiar vor desfăşura activităţi instructiv-recreative. La acţiune au luat parte, alături de elevi şi cadre didactice, şi preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, şi Felix Borcean, primarul municipiului, ambii fiind absolvenţi ai acestei instituţii de învăţământ.
„«Iarba verde de… la Doda» a fost un concept pe care l-am gândit anul trecut, când am participat la un concurs şi am fost întrebaţi cu ce nevoi se confruntă şcoala, şi ne-am zis că un spaţiu verde nu ne-ar strica. Mai târziu, Clubul «Impact» al şcolii noastre a preluat ideea, elevii fiind cei care au început totul, făcând curăţenie în acest colţ. În acest timp, am aflat că Mol România sponsorizează astfel de proiecte în care este vorba despre zone verzi şi am accesat un proiect, l-am câştigat, am primit şi o sumă de bani de la Fundaţia pentru parteneriat şi Mol România, iar acest parc este rezultatul. Parteneri în acest demers ne-au fost Primăria Caransebeş, Asociaţia Părinţilor de la Colegiul Naţional «Traian Doda», precum şi instituţia de învăţământ însăşi”, a spus prof. Dorina Coste, iniţiatorul proiectului.
Silviu Hurduzeu, care a răspuns invitaţiei lansate de primarul Felix Borcean, a declarat că revine întotdeauna cu drag la liceul pe care l-a absolvit, exprimându-şi, totodată, bucuria că acel spaţiu din curtea interioară a fost pus în valoare. „Îmi aduc aminte cum arăta înainte această zonă… Era un teren de handbal, cu pământ pe jos, iar acum este o zonă verde care nu doar că înfrumuseţează curtea liceului, dar este şi foarte utilă pentru elevi, fiindcă în pauze, şi nu doar atunci, pot să se relaxeze. A fost o surpriză plăcută pentru mine”, a spus preşedintele Consiliului judeţean.
Felix Borcean a făcut o scurtă istorie a locului pe care s-a realizat parcul, amintind că se intenţiona amenajarea acestei zone încă de pe când era el director al colegiului. „Exista un proiect mai vechi de rupere a acestui colţ din liceu şi de transformare a sa în parcare, lucru cu care la vremea respectivă eu nu am fost de acord, ba, mai mult, iniţiaserăm un proiect asemănător şi am încercat să obţinem avizul Primăriei pentru demararea lucrărilor, însă iniţiativa noastră nu s-a concretizat, dar acum mă bucur că, cu implicarea elevilor şi a profesorilor de la «Traian Doda», s-a realizat acest proiect, nu neapărat în maniera în care l-am conceput la vremea respectivă, dar e frumos, e bine conceput, chiar dacă nu e finalizat în totalitate”.
Primarul municipiului a mai spus că va acorda în continuare sprijin acestui colegiu, care va fi mereu în atenţia sa, ca şi Silviu Hurduzeu, şi edilul fiind absolvent al acestei şcoli. De asemenea, edilul a adăugat că a discutat cu şeful Poliţiei locale, urmând ca această instituţie să asigure şi paza acestui obiectiv, pentru a nu fi vandalizat.
Una dintre reprezentantele Clubului „Impact”, Patricia Sârbu-Vlădescu, din clasa a X-a D, coordonatoare de proiect, ne-a spus că proiectul a demarat în primăvară, fiecare elev venind cu câte o idee. „În prima fază am făcut curat, fiindcă aici era un mic dezastru, creat tot de elevi, am plantat puieţi, am amenajat spaţiul. Noi sperăm că în continuare colegii noştri vor păstra curăţenia, noi ne vom implica prin toate metodele, inclusiv prin lipirea de afişe. De acum înainte, urmează să mai amplasăm aici o scenă, mese de şah, pentru că avem colegi olimpici la această disciplină, un proiector mare, pentru că intenţionăm să rulăm şi filme documentare pentru anumite materii, iar noi sperăm că până la deschiderea noului an şcolar să fie totul gata”, a mai spus Patricia Sârbu-Vlădescu.
Bianca METEŞ


Un gând despre “„Ani de liceu”, cu Felix Borcean şi Silviu Hurduzeu

Comentariile sunt închise.