Pe fondul creşterii numărului de piese de teatru datorat unor autori români precum Vasile Alecsandri sau Costache Negruzzi, începând cu anul 1870, mişcarea teatrală promovată de români în Transilvania şi Banat a intrat în perioada sa de afirmare, chiar şi în lipsa unui edificiu propriu, transformându-se într-o componentă de bază a mişcării culturale care mai includea muzica corală, literatura cultă şi populară, având în perioada următoare un puternic caracter colectiv naţional.
În acelaşi an 1870 s-a înfiinţat Societatea pentru Fond de Teatru Român, iniţial cu reşedinţa la Budapesta, chiar la sediul revistei Familia, având drept iniţiatori şi membri fondatori pe Iosif Hodoş, Iosif Vulcan ş.a. Prima Adunare generală a acestei importante asociaţii culturale pusă în slujba Thaliei române s-a desfăşurat la Deva în zilele de 4-5 octombrie 1870, în conducerea acesteia fiind alese personalităţi marcante ale vieţii culturale şi politice de la vest de Carpaţi. Deputatul Iosif Hodoş a fost desemnat primul preşedinte al acesteia, iar bănăţeanul Alexandru Mocioni vicepreşedinte, Iosif Vulcan şi Alexandru Horşia au fost aleşi secretari, iar Vincenţiu Babeş casier.
Iosif Hodoş a îndeplinit funcţia de preşedinte până în anul 1873, când pentru doi ani aceasta îi va reveni lui Alexandru Mocioni, iar între 1875-1908 lui Iosif Vulcan, considerat pe bună dreptate cel mai însufleţit om de teatru din Transilvania acelor ani.
Scopul pentru care a fost creată, şi anume intensificarea mişcării teatrale prin sprijinirea turneelor, ridicarea nivelului formaţiilor de amatori, formarea unor artişti valoroşi şi crearea unui repertoriu potrivit vieţii sociale şi naţionale din Transilvania şi Banat ş.a., s-a adeverit şi în cazul oraşului Caransebeş încă din anul 1871.
Credem că primul spectacol de teatru susţinut de o trupă românească a avut loc la Caransebeş în anul 1871, în cadrul turneului întreprins de către trupa soţilor Gheorghe şi Margareta Alexandrescu, înjghebată după despărţirea de trupa lui Pascaly. În cadrul turneului au fost prezentate piesele „Lipitorile satelor” de Vasile Alecsandri, „Muza de la Burdujeni” de Costache Negruzzi, „Baba Hârca” şi monologul „Păcurarul din Ardeal” de Iosif Vulcan.
În Transilvania şi Banat a susţinut spectacole în anul 1872 trupa de teatru condusă de I.D. Ionescu, care cuprindea şi actori de peste munţi, repertoriul predilect fiind creaţiile lui Alecsandri. În cadrul turneului, care a inclus oraşe precum Braşov, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Deva, Arad, Lugoj ş.a., această trupă a fost prezentă şi în Caransebeş.
Caransebeşul a fost, în ordine cronologică, al patrulea oraş în care Societatea pentru Fond de Teatru Român şi-a desfăşurat Adunarea anuală, primele trei desfăşurându-se la Deva (1870), Satu Mare (mai 1872) şi Timişoara (noiembrie 1872). Importantul act de cultură naţională, care urmărea promovarea teatrului naţional, s-a desfăşurat în zilele de 27-28 aprilie 1873, în prezenţa unui număr mare de intelectuali români, adunarea fiind condusă de Alexandru Mocioni, care până atunci îndeplinise funcţia de vicepreşedinte. În acel an fondurile societăţii trecuseră de 4.600 de florini.
Între caransebeşeni şi Societatea pentru Fond de Teatru Român existau legături încă de la crearea acesteia, întreţinute de personalităţi precum Nicolae Popea şi Filaret Musta, înscrişi ca membri fondatori sau membri ordinari pe viaţă, anterior Adunării generale din 1873, ele păstrându-se nealterate până în 1914.
Prin membrii corului Reuniunii de cântări şi muzică, oraşul Caransebeş a fost prezent în anul 1888 la festivităţile de la Lugoj, prilejuite de Adunarea generală a societăţii sus-amintite în acel oraş, unde a fost prezent şi Iosif Vulcan. Corul din Caransebeş, condus de Antoniu Sequens, a participat la un concurs câştigat de Corul mixt din Chizătău.
La 17/29 septembrie 1889, Caransebeşul a fost pentru a doua oară gazda celei de a douăzecea Adunări generale a Societăţii pentru Fond de Teatru Român, cu care ocazie Iosif Vulcan, în discursul său, a declarat următoarele: „… Numai una cultură este adevărată, cea naţională. Aceea care îşi are rădăcina în tulpina neamului din care ne tragem, aceea care, ţinând cont de tradiţiuni, moravuri şi aspiraţiuni, ne învaţă să ne iubim naţiunea şi patria…”.
Comitetul local pentru organizarea Adunării generale a Societăţii pentru Fond de Teatru Român a fost prezidat de protopopul Andrei Ghidiu, iar în cadrul spectacolului festiv Corul din Chizătău a jucat piesa de teatru „Ruga de la Chizătău” de Iosif Vulcan.
Despre acest eveniment cultural-artistic, în Foaia diecezană s-au scris următoarele: „Piesa de rezistenţă a întregului a fost comedia poporală într-un act cu cântece şi jocuri scrisă de dl. Iosif Vulcan anume pentru Corul plugarilor din Chizătău şi jucată de unii membri ai acestui cor cu bun efect”.
În urma concertului şi a donaţiilor din partea numerosului public s-a predat Societăţii pentru Fond de Teatru Român suma de 312 florini şi 62 cr.
În anul 1911, episcopul caransebeşan dr. Elie Miron Cristea a fost invitatul ASTREI şi al Societăţii pentru Fond de Teatru Român, care şi-au dat întâlnire la Blaj, cu ocazia Semicentenarului ASTREI. În acel oraş, care a dat culturii naţionale nume celebre, Miron Cristea a vorbit astfel despre teatru: „Între aşezămintele de cultură ale unui popor, teatrul naţional trebuie să ocupe un loc de frunte, care (…) poate să devină o şcoală din cele mai importante pentru creşterea şi entuziasmarea maselor mari ale poporului, o şcoală care ne mobilizează ca oameni, o şcoală care evocă şi reprezintă faptele glorioase ale strămoşilor, înălţându-ne virtuţile cetăţeneşti cu toate semnificaţiunile iubirii de patrie şi neam…”.
Abia în anul 1913 a mai găzduit Caransebeşul o Adunare generală a Societăţii pentru Fond de Teatru Român, în cadrul unor ample manifestări culturale şi artistice care au antrenat Reuniunea învăţătorilor gr. or. români din dieceza Caransebeşului, Casina română şi Reuniunea română de cântări şi muzică. În cadrul unui spectacol înălţător, trupa de teatru condusă de artistul Victor Antonescu din Bucureşti a prezentat piesele de teatru „Legea iertării” de M. Landay, „Năpasta” şi „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, „Poamă crudă” – comedie de moravuri şi „Sacrificiul” de Roberto Bracco. Pe scena de la „Pomul verde” au urcat actori renumiţi precum Iancu Brezeanu, Victor Antonescu, C. Mărculescu, Marioara Antonescu ş.a.
Nu a fost întâmplător nici faptul că, alături de artişti, la Caransebeş şi-au dat întâlnire personalităţi ale vieţii culturale şi politice din Transilvania şi Banat: Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Valeriu Branişte, Emanuil Ungureanu, Ştefan Petrovici, generalul Nicolae Cena, dr. Ion Sârbu, Aurel Cosma, Cornel Corneanu, Ştefan Jianu, Andrei Ghidiu ş.a., contribuind la ţinuta şi măreţia întrunirilor din cele trei zile de sărbătoare cultural-naţională din noiembrie 1913.
Teatrul românesc, ca artă şi mesaj, a fost promovat la începutul secolului al XX-lea în Transilvania şi Banat de artistul Zaharia Bârsan. Acesta – absolvent al Conservatorului din Bucureşti cu bursă acordată de Societatea pentru Fond de Teatru Român – a prezentat la Caransebeş un prim spectacol al său la 30 septembrie 1903, respectiv comedia „Între patru ochi” de Fulda, localizată de E. Mureşan, „Declamaţiune” de Zaharia Bârsan şi „Greva ocnarilor” de Fr. Copée. Reprezentaţia teatrală a fost dată pentru a se aduna în continuare fondurile necesare edificării unui teatru românesc în Transilvania. Acelaşi artist a revenit în oraşul Caransebeş în august 1913, când a prezentat piesele de teatru „Marinarul” de M. Theuriet şi „Furtuna casnică”, comedie într-un act de Paul Ferieu.
Aproape fără excepţie, asociaţiile culturale româneşti din Caransebeş au promovat teatrul, uneori cu posibilităţi modeste şi în spaţii adeseori improvizate, importantă fiind dragostea pentru arta dramatică inoculată de intelectualii locului, care nu s-au sfiit să urce pe scenă şi să interpreteze diferite roluri.
Vom enumera în continuare câteva reprezentaţii teatrale care au avut loc în Caransebeş începând cu anul 1887:
– 6/18 decembrie 1887: în sala de la „Pomul verde”, inteligenţa română a pus în scenă piesele „Şalul negru” şi „Unde-i mirele, nu-i mire”; venitul a fost destinat creşterii fondurilor Reuniunii române de cântări şi muzică şi Societăţii femeilor române;
– 15 mai 1888: o trupă de diletanţi a susţinut un spectacol cu piesele „Musa de la Burdujeni” de Costache Negruzzi şi „Un leu şi un zlot” de T. Rosetti;
– 4 aprilie 1889: spectacol cu piesa „Nepotul ca unchi”, comedie în 3 acte de Schiller, tradusă de Petra Petrescu; costumele folosite au fost donate Reuniunii române de cântări şi muzică;
– 27 ianuarie 1893: membrii Reuniunii române de cântări şi muzică au prezentat piesa „La Slănic” de C. Boşcu, printre interpreţi fiind Anica Velovan – soţia profesorului Ştefan Velovan, şi Zotti Hodoş – soţia profesorului şi folcloristului Enea Hodoş; reprezentaţia teatrală a fost pregătită de Ştefan Velovan;
– 5/17 aprilie 1893: reprezentaţie cu piesele „Recept (reţetă – n.a.) contra soacrelor”, farsă spaniolă tradusă de Sofia Vlad din Lugoj, şi „La Slănic”, actorii fiind membri ai Reuniunii române de cântări şi muzică, la reprezentaţie asistând episcopul Nicolae Popea, Filaret Musta, Eugen şi Zeno Mocioni şi alţi participanţi la Sinodul eparhial;
– 6 iunie 1894: reprezentaţie cu piesa „Amorul face toate”, pregătită de aceeaşi Reuniune corală;
– 13 februarie 1895: reprezentaţie cu piesa „Norocu-n casă”, pregătită de membrii aceleiaşi Reuniuni corale;
– februarie 1897: reprezentaţie cu piesa „Un secret”, vodevil în 4 acte, tradusă de Zotti Hodoş, artiştii amatori fiind membrii aceleiaşi Reuniuni corale;
– 31 decembrie 1899: reprezentaţie cu piesa „Soare cu ploaie”, „o piesă cam grea pentru diletanţii începători s-a jucat cu succes neaşteptat”, conform Foii diecezane;
– 29 aprilie 1900: reprezentaţie cu piesa „Trei doctori”, comedie adaptată de Virginia A. Vlaicu, cu participarea unor membri ai Reuniunii române de cântări şi muzică, cu ocazia Sinodului eparhial din Duminica Tomii.
– 1 ianuarie 1901: reprezentaţie cu piesa „Pălăria ceasornicarului” de Emile de Girardin;
– 20 noiembrie 1902: reprezentaţie cu piesa „Unica fiică”, comedie în două acte de Alex. Fredro, tradusă din limba germană de Elena de Iacobici, preşedinta Societăţii femeilor române din Caransebeş, organizatoarea spectacolului;
– 17 aprilie 1904: Reuniunea română de cântări şi muzică a organizat un concert coral şi reprezentaţie teatrală cu piesele „Caracterul” – comedie într-un act de I. Niţu Pop şi „Pictorul fără voie” de Antoniu Pop;
– 31 decembrie 1904: cu ocazia concertului tradiţional al Reuniunii române de cântări şi muzică, s-a prezentat piesa „Trei doctori”, comedie localizată de Virginia A. Vlaicu;
– 9/22 aprilie 1906: în sala cea mare a hotelului „Pomul verde” a fost organizat concertul Reuniunii române de cântări şi muzică, membrii acesteia interpretând piesa de teatru „Piatra din casă”, comedie de Vasile Alecsandri;
– 7 ianuarie 1907: Societatea femeilor române a pus în scenă piesa de teatru „Unde dai şi unde crapă” de Alexandru Cosmar, localizată de Iuliu Popescu. La spectacol „au participat cele mai de frunte familii fără deosebire de naţionalitate şi confesiune”;
– 7 martie 1908: Elena Zunia, organizatoarea unei şcoli de lucru de mână din Caransebeş, a prezentat cu ajutorul cursanţilor un concert şi piesele de teatru „Înainte de pauză” de Trocaru şi „Nach 100 Jahren”, comedie în limba germană, sumele adunate fiind destinate susţinerii şcolii;
– 7/20 ianuarie 1912: concert coral şi reprezentaţie cu piesa „Nevasta lui Cerceluş” de P. Locusteanu, în interpretarea membrilor şi sprijinitorilor Societăţii femeilor române;
– 2/15 martie 1912: tinerimea română din Caransebeş a pus în scenă piesa „Vlăduţul mamei”, sumele donate fiind destinate cantinei şcolare;
– 24 aprilie/4 mai 1913: serată artistică prezentată în Duminica Tomii de membrii Reuniunii române de cântări şi muzică, în program figurând şi „La şezătoare” – icoană din popor pe text de C. Sandu Aldea şi I. Borcia, muzica aparţinând compozitorului lugojean Tiberiu Brediceanu.
Precum se observă, climatul cultural-artistic de bună factură a fost întreţinut în oraşul Caransebeş prin aportul notabil al Reuniunii române de cântări şi muzică, anual prezentă la festivităţile din Duminica Tomii, când se desfăşurau lucrările Sinodului eparhial şi se întâlneau personalităţi ale vieţii culturale şi politice din Banat pentru a analiza şi prefigura noi proiecte pe raza întinsei eparhii a Caransebeşului.
Constantin BRĂTESCU