Cuvântul „Căci milă voiesc iar nu jertfă” este un cuvânt din proorociile Vechiului Testament (Osea 6,6), pe care îl ia în considerare Domnul Hristos și pe care îl găsim de două ori în Sfânta Evanghelie de la Matei, în capitolul al-IX-lea, acolo unde este vorba despre chemarea lui Matei: „Dar mergând, învățați ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă, căci n-am venit să chem pe drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință” (Matei 9,13), şi în capitolul al-XII-lea, unde Domnul Hristos zice: „Dacă știați ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă, n-ați fi osândit pe cei nevinovați” (Matei 12,7).
Bucuria cea mai înaltă vine din jertfă. Doar când omul se jertfește se înrudește cu Hristos, pentru că Hristos este jertfă. Cât timp omul rămâne el însuși, nu poate să devină om ceresc, nu există viață duhovnicească fără jertfă.
Mulți oameni nu se gândesc la eul lor, l-au aruncat afară, și când îl aruncă afară, atunci Hristos se sălășluiește în ei. „Aruncă afară eul tău, nu îl lua în considerație și harul lui Hristos se va sălășlui în tine”, spune cuviosul Paisie Aghioritul.
Cât de fericiți de Dumnezeu sunt oamenii care-și jertfesc toate ale lor! Când ne punem în locul altora și îi înțelegem, atunci ne înrudim cu Hristos. Viața duhovnicească nu este o plăcere, ci o permanentă jertfă. Cel care nu are jertfire, dăruire de sine, va avea doar bucurie și întristare lumească. Nu poate să simtă bucuria duhovnicească.
Dacă cerem ceva de la Dumnezeu fără să jertfim altceva, cererea nu are valoare. Unul nu mănâncă dulce ca Hristos să-i ajute pe cei care suferă din pricina zahărului, sau nu doarme, ca Hristos să dea puțin somn celor care suferă de insomnii. Astfel omul se înrudește cu Dumnezeu, și atunci Dumnezeu îi dăruiește harul Lui.
Sfântul Paisie Aghioritul ne spune: „Înlăuntrul durerii, se ascunde mai multă dragoste decât în dragostea firească. Dragoste cu durere înseamnă să strângi în brațe pe un frate de al tău care are demon, iar demonul să plece. Fiindcă dragostea care îmbrățișează, dragostea duhovnicească cu durere, dăruiește făpturilor lui Dumnezeu mângâiere dumnezeiască, îi îneacă pe demoni, slobozește suflete și vindecă răni cu balsamul dragostei lui Hristos pe care îl varsă”. Părintele Nicolae Steinhardt spune: „Principii ale creștinismului: spiritul de jertfă și ideea că acela care dă nu are neapărat dreptul la răsplată”.
Cei care îi slujesc pe bolnavi, pe paralitici și pe alții, cu iubire și răbdare, dacă au păcate, acestea sunt șterse prin jertfa pe care o fac. Dacă nu au păcate, se sfințesc.
Moartea suferită în război izbăvește mult, pentru că cineva se jertfește ca să-i ocrotească pe alții. Cei morți în acest chip se fac următori lui Hristos și sunt cei mai mari eroi, deoarece chiar și în moarte se înalță. Părintele Constantin Sârbu spune: „Esența creștinismului este: a te dărui și a dărui neîncetat altora lumină, pace și bucurie”.
Toată viața călugărului este o jertfă. Călugărul a plecat să moară pentru Hristos. Dacă monahul șchioapătă în acest punct, atunci nu este călugăr. După aceea cum va grăi despre cele duhovnicești? Când nu există jertfă, cele duhovnicești nu își au locul. Nu există o altă cale pentru lucrurile adevărate și veșnice în afară de calea jertfei. În această lume nimic bun și durabil nu se face fără jertfă.
Pr. Petru PAICA