În şedinţa de luni, 19 august, a Comisiei Competiţii a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin, la care a participat şi preşedintele Viorel Lolea, s-au luat câteva hotărâri importante pentru viitorul acestui sport în judeţul nostru.
Astfel, începând din Campionatul 2019/2020, care va debuta vineri, 6 septembrie, Liga a IV-a va avea două serii de câte nouă echipe, împărţite în două zone, Caransebeş şi Oraviţa. Astfel, în Zona Caransebeş vor juca echipele Agmonia Zăvoi, Şoimii Oţelu Roşu, FCS Bistra Glimboca, Era S Comexim Caransebeş, AS Magica Caransebeş, Rapid Buchin, AS Slatina-Timiş, Foresta Armeniş şi Ad Mediam Mehadia, iar în Zona Oraviţa vor evolua AS Metalul Bocşa, AS Muncitorul Reşiţa, Progresul Ezeriş, Voinţa Lupac, Steaua Prigor, AS Oraviţa, CSO Anina, Nera Bozovici şi CS Moldova Nouă. De asemenea, s-a mai hotărât ca Liga a V-a să aibă o singură serie, care va include doar echipe din Zona Oraviţa.
Viitorul Caransebeş, care a evoluat până în această vară în cel de al patrulea eşalon fotbalistic, nu s-a mai înscris în competiţie, în schimb, după cum se vede, municipiul va fi reprezentat de alte două echipe, respectiv Era S Comexim şi AS Magica.
În ceea ce priveşte formaţia Viitorul 1913 Caransebeş, aceasta nu s-a mai înscris la startul actualului campionat, deoarece, până la termenul-limită, care a fost în 15 august, echipa nu avea buget, iar conform declaraţiilor preşedintelui Ovidiu Chimigeriu, participarea la o asemenea competiţie nu este posibilă fără sprijinul financiar al Primăriei Caransebeş. „Nu îmi pot asuma să iau parte la o asemenea competiţie fără să dispun de un buget. Fotbaliştilor le-am dat drumul din timp, şi-au găsit echipe… În ceea ce ne priveşte, Viitorul 1913 îşi va continua activitatea cu două grupe de copii şi juniori, respectiv 2005-2006 şi 2007-2008”, ne-a spus Ovidiu Chimigeriu.
AS Magica Caransebeş va fi, probabil, ceea ce se cheamă o echipă frumoasă, deoarece va fi formaţia suporterilor din Balta Sărată, acolo unde îşi va şi disputa, pentru început, meciurile de pe teren propriu. Iniţiatorul acestui demers, Aurelian Linchi Popescu, ne-a declarat că, pentru a putea să se înscrie în competiţie, formaţia a vrut să împrumute denumirea fostei echipe caransebeşene Autocatania, cu care nu avea nicio legătură, cum de altfel nici fostul finanţator Cosmin Popovici nu s-ar fi implicat în niciun fel, acesta spunându-ne că ar fi vrut doar să dea o mână de ajutor fotbalului caransebeşean, lăsându-l pe Silviu Neghină să coordoneze activitatea noii formaţii. Antrenor va fi omul de fotbal caransebeşean Sorin Costachi, care se va baza pe câţiva foşti jucători maturi, dar şi pe copiii şi tinerii care vor să se afirme. „Avem câţiva foşti fotbalişti care deocamdată se află în străinătate, dar vor veni şi să joace, şi ne sprijină şi financiar, deci cu bugetul nu avem probleme, fiindcă ne mai ajută şi o serie de sponsori. Vom merge cu copiii şi tinerii măcar în tur, după care vom vedea ce va fi, mai ales că la anul se va construi în Balta Sărată şi noul stadion sintetic, unul modern, dotat cum scrie la carte, şi ar fi păcat să nu fie folosit. Tot la anul sărbătorim şi centenarul, fiindcă se împlinesc 100 de ani de când aici s-a jucat primul meci de fotbal, de către Mundus Atletic Balta Sărată, nume pe care, din campionatul viitor, îl vom prelua şi noi, la fel ca şi culorile, alb şi verde. O să fim ca Celtic Glasgow. În deplasări o să mergem cu maşinile şi bicicletele şi, din punctul ăsta de vedere, o să fim un fel de ASU Poli Timişoara”, ne-a spus Aurelian Linchi Popescu.
Era S Comexim a evoluat până acum în Liga a V-a, fiind formaţia susţinută financiar de cunoscutul om de fotbal caransebeşean Dan Avram. El va continua să sprijine şi în continuare echipa, împreună cu câţiva sponsori inimoşi care nu vor să lase fotbalul din municipiu să moară. „De echipă se va ocupa tot Marius Puiu, care a făcut o selecţie a tinerilor care s-au arătat dornici să joace la acest nivel, din garda veche rămânând doar Liviu Arnăut, Giovani Mateaş, Nicolae Manicea şi Cristian Matei, care va fi şi medicul echipei. Vom juca pe Stadionul Municipal şi vom înfiinţa şi o grupă de copii U9”, a spus Dan Avram.
În prima etapă, programată vineri, 6 septembrie, AS Magica va sta, iar Era S Comexim va evolua sâmbătă, 7 septembrie, în deplasare, în compania echipei ACS Rapid Buchin.
Sorin ROGOZ
Pingback: Caransebeşul, cu Magica şi Era Comexim în Liga a IV-a! | Caransebeș