Sâmbătă, 7 septembrie, într-o zi de toamnă frumoasă, în Parcul Teiuş a avut loc prima ediţie a competiţiei de mountain-bike cross-country (XC), desfăşurată sub genericul „Gugulan MTB Race Caransebeş”.
Acţiunea, la care au participat peste 100 de concurenţi, fiind însă de faţă şi primarul Felix Borcean, viceprimarul Marius Isac, consilieri locali, cadre didactice şi numeroşi părinţi, a fost organizată de Asociaţia „Muntele Mic Extrem”, Asociaţia „Gugulanii Sportivi” şi Asociaţia „Sim.Ţim la Fel”, în parteneriat cu Primăria Caransebeş şi cu sprijinul TMD Friction, dar şi al altor sponsori, prin proiectul „Alte sporturi pentru gugulani”, care a primit de la bugetul local o finanţare de 70.000 de lei, pe Legea 350/2005.
Întrecerea a fost destinată sportivilor amatori, începători sau avansaţi, precum şi celor legitimaţi, existând două trasee de concurs pentru adulţi şi mai multe pentru copii, cu plecarea din Parcul Teiuş, fiecare participant putând să-l aleagă pe cel care i se potriveşte, în funcţie de condiţia fizică şi nivelul de pregătire.
„Este un lucru extraordinar ceea ce se întâmplă astăzi la Caransebeş. În sfârşit, avem şi noi o competiţie de înalt nivel, mă bucur că o putem găzdui, şi, pentru că este prima ediţie, le doresc organizatorilor cât mai multe de-acum încolo, cât mai mulţi participanţi şi cât mai multă emulaţie. Toate acestea atrag pozitivismul în Caransebeş, atrag lumea, iubitori de sport, şi până la urmă scot municipiul nostru în evidenţă, ceea ce este cel mai important, din punctul meu de vedere”, a spus Felix Borcean.
Primii au luat startul concurenţii de la categoriile Scurt Masculin Open, Scurt Feminin Open şi Lung Open, după care au urmat copiii, împărţiţi pe categoriile 3-6 ani – cu pedale şi fără pedale –, 7-10 ani şi 11-13 ani, ei şi părinţii care i-au însoţit fiind pata de culoare a manifestării.
Cei mici au concurat pe un traseu care nu a depăşit limitele Parcului Teiuş, în timp ce cei 109 seniori au avut un traseu de 31 de kilometri, cu trei urcări şi trei coborâri şi cu câteva ieşiri pe asfalt, cu plecare din parc, urmând apoi Lunca Timişului – Podul Poienii – Mânăstirea Teiuş – Crucea Albastră – Crucea Verde – Dealul Corcana – Valea Cenchii – Izvorul Călugărului – Teiuş, care, în cazul categoriei Elite-Profesionişti, a trebuit parcurs de două ori, măsurând astfel 62 de kilometri.
Tania Pârvu, coordonator din partea Asociaţiei „Gugulanii Sportivi”, ne-a informat că la concurs au participat şi doi campioni, Raul Sinza din Oradea şi reşiţeanul Sergiu Paraschivu. „Încercăm să-i facem pe copii să se simtă bine, ne bucurăm din suflet că au venit în număr destul de mare, şi poate printre ei se găseşte un viitor campion. Asta îmi doresc, ca în Caransebeş să se nască un asemenea campion. Îmi mai doresc, de asemenea, ca acest concurs să se desfăşoare şi anul viitor, pentru că mountain-bike este un sport în natură, sănătos şi relaxant în acelaşi timp”, a mai spus Tania Pârvu.
Ciprian Gaica, preşedintele Asociaţiei „Muntele Mic Extrem”, ne-a declarat că organizatorii şi-au atins scopurile pe care şi le-au propus, acelea de a aduce sportivi din alte oraşe la această întrecere, promovând, în acest fel, municipiul, precum şi de a arăta că există o comunitate de biciclişti de care trebuie să se ţină seama. „Pe lângă aceste două lucruri, am reuşit să facem ceva diferit, concursul fiind dedicat atât copiilor, cât şi profesioniştilor. Au fost şi mici scăpări, pe care vom încerca să le remediem până la viitoarea ediţie. Şi, cum suntem atâtea ONG-uri implicate în acest eveniment şi am văzut atâtea dorinţe de parteneriat, aş vrea să spun că putem să implementăm şi alte sporturi pentru caransebeşeni, putem să mergem mai departe cu proiectele pe care le avem în plan. Unul este legat de un sport care are istorie în Caransebeş, dar care a avut o perioadă de repaus şi noi dorim să-l resuscităm, e vorba despre escalada sportivă, iniţiată de Clubul Montan Caransebeş, şi sportul cu pedale, după care vor urma şi altele”, a adăugat Ciprian Gaica.
La final, clasamentul a arătat astfel: Scurt Masculin Open: 1. Andrei Ianos (1:30:06); 2. Zsolt Topaszto (1:37:42); 3. Radu Buriac (1:38:45); Scurt Feminin Open: 1. Eszter Bereczki (1:40:51): 2. Anastasia Tibuh (2:05:20); 3. Gabriela Toader (2:08:28); Lung Open: 1. Raul Sinza (2:46:20); 2. Roberto Burta (2:52:26); 3. Sergiu Paraschivu (3:13:44).
Cei mici au fost răsplătiţi cu un spectacol de teatru care a avut loc pe scena amplasată în Orăşelul Copiilor, iar câştigătorii de la seniori s-au bucurat de premii consistente în bani, asigurate de organizatori.
Sorin ROGOZ