Viespile, deși au un aspect asemănător cu al unor specii de albine, un corp de culoare galbenă cu dungi negre, doar că puțin mai mari, nu fac miere. Ele trăiesc în colonii și în cuiburi care au formă de fagure. Și albinele trăiesc în colonii sau familii, în stupi, și cuibul lor are tot formă de fagure, atâta doar că fagurii plămădiți de albine sunt din ceară, în timp ce fagurii construiți de viespi sunt din lemn mărunțit. Albinele sunt blânde, ajută la polenizarea plantelor, adună nectar, iar produsele lor sunt medicamente și alimente totodată, fie că vorbim de miere, polen, păstură, propolis, lăptișor de matcă, sau de venin ori ceară. Viespile sunt agresive. Înțepătura lor are o cantitate de trei ori mai mare de venin decât a unei albine și adesea provoacă probleme de sănătate. Albina își pierde acul și moare în urma înțepăturii, căci e o insectă pașnică, ce a dorit să se apere; viespea nu își lasă acul în corpul victimei, doar veninul, și astfel poate înțepa de mai multe ori, iar înțepăturile ei pot să afecteze sănătatea celui atacat. Albinele sunt harnice și își adună pe iarnă provizii, viespile nu adună nimic, și iarna le e fatală celor din urmă. Viespilor le place să fure dulceața albinelor, nectarul fructelor, al florilor, să se bucure de tot ceea ce e mai dulce, sunt curioase, se simt mari și puternice, însă vara trece repede și tronul lor se șubrezește până ce slăbesc și închid ochii pentru totdeauna.
Zilnic, în jurul nostru roiesc viespi sau albine cu ochi, nas, buze și urechi. Unii oameni sunt asemenea albinelor. Își văd de rostul lor în viață. Din munca mâinilor lor curg nectar și miere. Sunt adesea mai neînsemnați, mai mărunți, dar plini de energie, de voie-bună, pricepuți în meșteșugul lor, modești, dar cu rezultate mult mai mari în urma muncii depuse. Alții sunt asemenea viespilor. Se cred puternici, mari, regi, stăpâni peste toate. Încearcă să se impună prin constituția lor. Le place să se bucure de nectarul florilor, dar nu îl fructifică. Știu să obțină dulceață fără prea mult efort și fără muncă. Tot ce e mai bun cercetează plini de curiozitate și asupresc, dacă e nevoie, cu forța. Se bucură de toate comorile, dar timpul înălțării lor e limitat, iarna bate la ușă pe neașteptate și ei cad din măreția ce i-a orbit.
E bine ca în viață omul să aleagă calea albinei pentru a putea gusta fericirea din roadele muncii lui. E bine să nu se însoțească cu viespea la niciun lucru, căci rămâne fără el, deși munca cea mare el a depus-o. E la fel de bine să stea departe de viespea ce nu se va dovedi un prieten adevărat și un model de urmat. Oricât de frumoasă, de mare, de elegantă ar fi viespea, oricât de mult îți fură privirea, că aproape începi să crezi că nimeni nu e ca ea în perfecțiune, că nimeni nu o întrece, trebuie să fii înțelept, să cercetezi ce se ascunde în spatele fațadei și să înțelegi că, indiferent de statura și haina-i aurită, viespea nu face miere, iar cei ce nu fac miere nu au un scop în această lume, trăiesc și ei rătăciți printre alte mii de frunze.
Omul, ca și albina, se cunoaște în viață după mierea lui, și e bine să stea departe de mărul cel putred care nu face miere, pentru a nu se lăsa și el pradă stricăciunii. E bine de știut că niciodată, oricât de atrăgătoare sunt, viespile nu fac miere. Ele doar fac gălăgie, se impun, își însușesc roadele cele dulci și pleacă.
Ana-Cristina POPESCU
