„El (Hristos) are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins.” (Matei 3,12)
Judecata este răpirea fără rușine a dreptului lui Dumnezeu, în timp ce osândirea înseamnă pieirea sufletului celui care o rostește (de altfel, din pricina acesteia a fost osândit și fariseul din parabolă).
Nu avem îndreptățirea să judecăm pe nimeni, nici chiar stările de lucruri. Nici pe cei morți nu trebuie să-i osândim, pentru că din fericire sufletele tuturor oamenilor sunt în mâna lui Dumnezeu. Când omul le vede pe toate prin prisma gândurilor bune, este curățit și fericit de Dumnezeu. Prin cugetele cele de-a stânga, omul îi osândește și îi nedreptățește pe ceilalți, împiedicând astfel harul dumnezeiesc să se apropie și diavolul vine și-l ia prin surprindere.
Părintele Selafil de la Noul Neamț spune: „Să nu judeci pe nime, judecă numai lucrurile tale, faptele tale, dar pe celelalte nu le judeca, lasă-le lui Hristos”.
Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Primiți-l pe cel slab în credință fără să-i judecați gândurile. Unul crede să mănânce de toate, cel slab însă mănâncă legume. Cel ce mănâncă să nu disprețuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit” (Romani 14,1-3).
Dumnezeu ne va judeca nu doar după felul păcatelor noastre, ci și în modul în care noi îi judecăm pe ceilalți. De obicei avem tendința să ne judecăm pe noi pentru pornirile bune și pe ceilalți pentru faptele rele.
Părintele Ioan Iovan ne spune: „Fiţi mai scoşi din acest circuit murdar al judecăţii, al osândirii, al vederii numai cu ochiul critic: «Uite mă ce a făcut el!». Dar tu cum eşti? Pune-ţi oglinda în faţă, sufletească bineînţeles, şi ai să vezi că şi tu faci şi ai făcut multe şi foarte multe din ele nu le-ai spus”.
Iar Sfântul Antonie ne mărturisește: „Celui ce nu știe să deosebească binele de rău, nu-i este îngăduit de-a judeca pe cei buni sau pe cei răi. Căci bun este omul care cunoaște pe Dumnezeu”.
În ziua judecății nu vom fi cercetați ce lucruri bune am spus, ci ce fapte bune am făcut. Săvârșirea oricărui păcat se datorează lipsei conștiinței că Dumnezeu este Judecătorul: „Nu judecați și nu veți fi judecați, nu osândiți și nu veți fi osândiți, iertați și veți fi iertați” (Luca 6,37).
Dacă ne judecăm pe noi înșine, nici de Dumnezeu nu vom fi pedepsiți. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Dacă Dumnezeu ar pedepsi aici, pe pământ, pe toţi cei răi, şi ar cinsti pe toţi cei buni, zadarnică ar mai fi ziua judecăţii”. Sfântul Marcu Ascetul spune: „Dacă cineva, păcătuind în chip vădit şi nepocăindu-se, n-a pătimit nimic până la moarte, socoteşte că judecata lui va fi fără milă acolo”.
Judecata nu este ceva ce avem din naştere sau ceva frământat în sufletul nostru. Este ceva extern, în special atunci când aceasta nu provine din animozitate sau ură, ci din superficialitate şi neglijenţă şi din tendinţa obişnuită de a-i vorbi pe alţii.
De fapt, judecata nu este un păcat ușor, ci unul greu, din păcate larg răspândit. Îl întâlnim peste tot. El este ca un aer poluat pe care îl respirăm tot timpul. Este un fenomen comun despre care se poate spune că a devenit normal pentru om. „Nimic nu este mai plăcut omului decât să judece acțiunile altora”, spune Sfântul Grigorie Teologul. Tocmai această răspândire a judecății face ca acest păcat să fie mai greu de învins și face porunca divină „Nu judeca”, mai grea.
Iar Apostolul Pavel adaugă: „Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri” (Romani 2:1). Suntem cu toții vinovați în fața Domnului. Trebuie să dăm seama de faptele noastre. De fiecare dată când judecăm și condamnăm pe alții, ce argument vom aduce în fața Domnului și cum vom îndrăzni să cerem milă? Și doar pentru că știm cum Dumnezeu își varsă mânia asupra păcătoșilor și judecata este păcat, pentru aceasta vom fi găsiți de neiertat în ziua celei de-a Doua Veniri. De asemenea, trebuie să considerăm că persoana pe care o judecăm se poate pocăi, sau s-a pocăit, și poate află milă în fața lui Dumnezeu, ar putea fi salvată, în timp ce noi putem rămâne cu vina condamnării. Deci, în timp ce condamnăm pe alţii, noi ne condamnăm pe noi.
Grave sunt condamnările împotriva judecății. Și să ne gândim că nu sunt puține. În multe alte cazuri, Sfânta Scriptură condamnă cu strictețe judecata, pentru că o consideră o impietate împotriva lui Dumnezeu și lipsă de iubire față de aproapele. Aceasta este ceea ce Sfântul Ioan Gură de Aur a vrut să spună prin „Fraților, să nu judecăm și să acuzăm pe alții care nu pot fi găsiți vinovați în fața lui Dumnezeu. Să nu uităm că și noi am făcut păcate grave, care au nevoie de o mai mare iertare. Prin urmare, să fim indulgenți față de ceilalți, nu contează cât de rău au păcătuit, ca să putem fi siguri de mila şi îndurarea lui Dumnezeu”.
Pr. Petru PAICA