Spitalul din Caransebeş se „oxigenează”



La începutul anului viitor, Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş va avea o nouă stație de oxigen medical, managerul unităţii, Adrian Cican, ajungând deja la o înţelegere cu un furnizor german de aparatură de acest gen.
„Sunt deja investiții cu contract semnat, din privat, ca să degreveze bugetul local. Am început să curățăm beciul. Tot ce înseamnă oxigen trece prin acel beci. Am semnat un acord cu o firmă germană, cu o investiție care sare de 100.000 de euro pe șapte ani, pentru o stație digitalizată de producere a oxigenului medical. În scurt timp o să avem devizul estimativ, iar punerea în funcțiune durează maximum trei luni. E vorba despre o stație modulară, nu înseamnă clădiri, am găsit deja locația unde să o amplasăm”, a spus Adrian Cican.
Nou instalatul manager s-a arătat nemulțumit şi de o altă situație întâlnită în spital, respectiv faptul că acesta funcționează fără apă caldă, existând doar câteva boilere electrice la unele compartimente.

(B. Meteş)