În perioada 25-28 februarie, la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş se desfăşoară „Târgul Mărţişorului”, manifestare organizată în colaborare cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin, anul acesta fiind marcată ediţia cu numărul 10.
Sunt prezenţi cu standuri meşteri populari şi artizani din Banat, care comercializează mărţişoare tradiţionale şi handmade, aranjamente florale, felicitări, cosmetice naturale şi bijuterii, printre aceştia numărându-se Sonia’s Art&Handmade Factory, Liliana Ana Roşu – cu mărţişoare dulci şi de ceară parfumate, sau Hegais SRL, cu mărţişoare şi cadouri din săpun natural.
„Mărţişorul este cunoscut şi ca «Funia anului», despre care se spune că adună laolaltă săptămânile şi lunile din cele două anotimpuri străvechi ale calendarului popular, vara şi iarna, simbolizate de şnurul bicolor. În urma cercetărilor arheologice, în România au fost descoperite mărţişoare datând de aproximativ 8.000 de ani, acestea fiind pietricele vopsite în alb şi roşu, care se purtau în special la gât”, a spus Dacian Rancu, managerul muzeului, la deschiderea târgului. (M. Doman)