Teregova, la 10 Mai 2020



Cu voia lui Dumnezeu, la această dată, ne-am bucurat de o dublă sărbătoare: Ziua Regalităţii şi Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. La Teregova, evenimentele desfăşurate în mediul online au prilejuit organizarea unei conferinţe pe Skype, susţinută de Principele Nicolae şi un descendent al Brâncovenilor, profesorul Radu Albu Comănescu de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Cadrul solemn al întâlnirii a fost creat prin intonarea Imnului Regal de către eleva Nicola Beznă, susţinută de colegele ei Ioneta Drăgulescu, Patricia Belciu şi Daiana Grozăvescu. În continuare, discursul istoric şi dezbaterile aferente s-au axat pe aspecte privitoare la semnificaţiile zilei de 10 Mai şi Istoria Monarhiei în ţara noastră, dar toţi tinerii participanţi, elevi şi studenţi teregoveni, înveşmântaţi în costume populare şi tricolor în piept, au avut ocazia să dialogheze cu cei doi conferenţiari, într-o atmosferă destinsă şi distinsă.
În după-masa aceleiaşi zile, Sărbătoarea Portului Tradițional Românesc am marcat-o prin distribuirea în mediul virtual a videoclipului „Mândru-i portu gin bătrâni la Teregova”, avându-i ca protagonişti pe tinerii Mihaela Ghimboaşă, Maria Stoichescu, Ioneta Drăgulescu, Patricia Belciu şi Alex Cojocariu. Mai mult, în această zi am fost parte la o celebrare specială, alături de românii de pretutindeni, prin lansarea de către Asociaţia Agora for Life, cu sediul în Belgia, a unui „omagiu vizual şi muzical” adus costumului popular românesc, dar la realizarea căruia au contribuit acei oameni pentru care, aşa cum frumos spune doamna Mihaela Popescu, preşedinta organizaţiei: „Distanța nu contează atunci când vorbesc direct inimile. Din Barcelona până în Țara Moților, de la Londra până în Banat via Milano, Bruxelles și Freiburg, din Gent până în Bucovina, bucuria îmbrăcării costumelor tradiționale este aceeași!”.
Gabriela-Violeta BICA