Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin permite, începând cu data de 25 mai, accesul persoanelor interesate (care dețin user și parolă pentru aplicația integrală de cadastru și publicitate imobiliară), în vederea consultării Cărților funciare vechi. Decizia vine ca urmare a numărului mare de solicitări primite în ultima perioadă. Persoanele interesate vor avea acces în sediul OCPI/BCPI, cu respectarea prevederilor Legii Nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Programul pentru studierea Cărților funciare este de luni până vineri, între orele 9 şi 14, timpul alocat fiecărei persoane interesate fiind de maximum 30 de minute.
Persoanele interesate vor putea beneficia de acest serviciu pe bază de programare, care poate fi făcută online sau telefonic. Cererea va fi înregistrată în Registrul de corespondență, urmând ca solicitantului să îi fie comunicate ulterior data și ora programării, ne-a informat Beatrice Laura Ghiciu, purtător de cuvânt al instituţiei.
Potrivit Ordinului Nr. 16/2019 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi instituţiile sale subordonate, prețul pentru consultarea unei Cărți funciare este de 10 lei/15 minute, care va fi achitat cu OP.
Numerele de telefon şi adresele de e-mail destinate persoanelor interesate, oferite de OCPI Caraș-Severin, sunt următoarele: pentru OCPI Caraș-Severin: call – center: 0255/211.417, e-mail: cs@ancpi.ro; pentru BCPI Reșița: 0255/212.308, e-mail: bcpi.resita@ancpi.ro; pentru BCPI Caransebeș: 0255/517.782, e-mail: bcpi.caransebeș@ancpi.ro; pentru BCPI Oravița: 0255/572.662, e-mail: bcpi.oravita@ancpi.ro; pentru BRP Moldova Nouă: 0355/131011, e-mail: alina.prodan@ancpi.ro. (Foto: CLUJ24.ro)
Mădălina DOMAN