Nick Rădoi s-a născut în anul 1961, la Caransebeş, bunicii săi fiind din comuna Turnu Ruieni. A plecat din ţară împreună cu părinţii când avea 18 ani, a ajuns mai întâi în Italia, apoi a emigrat în Statele Unite, unde s-a angajat în construcţii, lucrând la zgârie-norii din Manhattan.
Zilele trecute, site-ul RO.SPUTNIK.MD scria despre cunoscutul om de afaceri căruia îi place să facă gesturi filantropice față de lumea artei, fiind celebru însă şi pentru viaţa excentrică pe care o duce, că a trimis un mesaj despre cum trebuie văzută adevărata Americă, dar și președintele Trump.
„În America putem vedea dincolo de crime, jafuri, bătăi, incendieri ceva spiritual – acest om a ieșit cu Biblia în mână din Casa Albă, înconjurat de oameni, și a mers la biserica din fața Casei Albe, căreia i-a fost dat foc cu o zi înainte”, scrie Rădoi.
Trump se bazează pe rugăciuni și pe puterea credincioșilor, atrage atenția milionarul de origine română care dezvăluie cum „creștinii au plâns mult în timpul conducerii lui Obama, pentru că Democraților nu le place Cuvântul lui Dumnezeu, și pentru că ei s-au luptat tot timpul să dea jos și «God bless America» de pe dolari”.
„Când Trump a ajuns Președinte, creștinii mulțumeau lui Dumnezeu pentru că mai dă Americii o șansă”, spune Nick Rădoi. „Când ridici Biblia, și nu ți-e rușine și lupți pentru eliberarea Bisericii de sub «jugul pandemiei», și când proclami credința în Dumnezeu e normal să urle dracii aceia care au crezut că vor pune definitiv ghearele pe America”.
Nick Rădoi urează și țării strămoșilor săi să aibă parte de un președinte care să fie apropiat de credință!
„Dumnezeu să binecuvânteze și România cu un președinte care să lupte pentru credința în Dumnezeu și pentru Biserică, un președinte care să fie înconjurat de oameni ai rugăciunii, un președinte care să ridice Cuvântul lui Dumnezeu fără rușine înaintea poporului său”, scrie Nick Rădoi, încheind în cel mai pur stil american – „Doamne, binecuvântează țara noastră și toate popoarele lumii!”.
Sonia BERGER