Accident teribil, cu doi morţi, la Cornea


Marţi, 9 iunie, la ora 14.10, pe DN 6, la Km 400, în afara localităţii Cornea, s-a produs un grav accident rutier, soldat cu decesul a două persoane. Au intervenit echipajul de pompieri militari de la Punctul de Lucru Băile Herculane, un echipaj pentru descarcerare şi unul SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş, precum şi echipaje Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi forţe ale Poliţiei. O persoană a refuzat transportul la spital, iar celelalte trei au fost transportate de către echipajele Ambulanţei şi SMURD la spital.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 61 de ani conducea un autoturism din direcţia Caransebeş spre Orşova, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de mers pe fondul unui carosabil umed într-o curbă la stânga, pierzând controlul asupra direcţiei de deplasare pătrunzând pe celălalt sens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar din direcţia Orşova spre Caransebeş, condus de un bărbat de 44 de ani, ne-a informat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.
În urma impactului, a rezultat decesul conducătorului auto de 61 de ani şi al pasagerei dreapta-faţă, în vârstă de 52 de ani, din autoturismul care circula din direcţia Caransebeş, şi rănirea uşoară a unui pasager din celălalt autoturism.
În urma verificării cu aparatul etilotest a conducătorului auto în vârstă de
44 de ani, rezultatul a fost zero.
Poliţiştii vor continua cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Bogdan NAUM