Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest funcționează ca Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2021-2027 în Regiunea Vest și a elaborat prima versiune a programului, care a fost transmisă Comisiei Europene.
Regiunea Vest are șansa de a elabora și negocia direct cu reprezentanții Comisiei propriul program operațional regional pentru perioada 2021-2027, odată cu descentralizarea managementului fondurilor europene pentru dezvoltare regională. POR Vest 2021-2027 va reprezenta principalul instrument de finanţare din fonduri europene disponibil la nivel regional pentru zona urbană în următoarea perioadă de programare, în care resursele financiare alocate Regiunii Vest vor depăși valoarea de 1 miliard de euro.
După aprobarea finală a programului de către Comisia Europeană, care se estimează că va avea loc anul viitor, ADR Vest va stabili calendarul lansărilor de apeluri de proiecte și va elabora ghidul solicitantului pentru fiecare componentă. Agenția va stabili practic la nivel regional condițiile specifice de finanțare a proiectelor.
Documentele pentru perioada de programare 2021-2027 sunt elaborate cu respectarea regulamentelor europene și a celor cinci obiective de politică prevăzute de acestea: O Europă mai inteligentă, O Europă mai ecologică, cu emisii scăzute de carbon, O Europă mai conectată, O Europă mai socială și O Europă mai aproape de cetățeni, se arată într-un comunicat al ADR Vest.
Prima versiune de program elaborată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a fost supusă consultării publice, ajustată și îmbunătățită în urma observațiilor primite de la actorii naționali, regionali, locali, dar și direct de la Comisia Europeană. Ulterior, în cursul lunii trecute, „Programul Operațional Regional 2021-2027 Regiunea Vest” a fost înaintat oficial Comisiei Europene. Va urma o analiză, iar în perioada următoare vor avea loc discuțiile și negocierile cu Comisia.
La elaborarea programului s-au avut în vedere totodată și documentele strategice regionale aflate în consultare publică: Planul pentru Dezvoltare Regională 2021-2027 al Regiunii Vest și Strategia pentru Specializare Inteligentă (RIS3 Vest) 2021-2027.
În perioada de programare 2021-2027, finanțările vor fi orientate atât spre investiții cu o tipologie cunoscută, cât și spre tipologii noi de proiecte. Astfel, vor continua investițiile în mobilitatea urbană și transportul public, amenajarea spațiilor verzi și regenerare urbană, investițiile în eficientizarea termică a clădirilor publice și rezidențiale, dezvoltarea turismului cultural și natural, realizarea unor trasee turistice, precum și în domeniul infrastructurii educaționale. De asemenea, se vor finanța și și proiecte strategice de modernizare a drumurilor județene care asigură conectivitatea directă sau indirectă la Rețeaua TEN-T.
Un element de noutate îl reprezintă componenta „Smart City”, prin care vor fi finanțate investiții privind digitalizarea administrației publice locale și a altor investiții specifice „orașelor inteligente”, din varii domenii – mobilitate urbană, iluminat, clădiri publice, utilități edilitare, spații deschise, aplicații on-line etc.
Mediul de afaceri va beneficia în continuare de investiții prin Programul Operațional Regional 2021-2027, acestea fiind orientate către cele șase domenii de specializare inteligentă identificate în Strategia pentru Specializare Inteligentă (RIS3 Vest) 2021-2027 – Agricultură și industrie alimentară; Eficiență energetică și construcții (clădiri) sustenabile; Digitalizare, industrializare, inclusiv Industry 4.0; Industria manufacturieră și prelucrătoare; Industriile culturale și creative; Sănătatea și calitatea vieții. Vor fi sprijinite proiectele care vizează digitalizarea, cercetarea, transferul tehnologic, inovarea, precum și competitivitatea economică în aceste domenii.
În funcție de rezultatul negocierilor, dar și de propunerile venite din partea entităților interesate, Programul Operațional Regional 2021-2027 Regiunea Vest poate suferi îmbunătățiri și actualizări, se mai specifică în comunicatul de presă.
În așteptarea aprobării finale a programului, ADR Vest colaborează îndeaproape cu unitățile administrativ-teritoriale, pe care doreşte să le sprijine în identificarea și pregătirea de proiecte care să genereze un impact pozitiv real asupra dezvoltării locale și regionale. Atenția se îndreaptă totodată și către entitățile private, ale căror nevoi se străduieşte să le înțeleagă și să răspundă adecvat prin finanțările care vor urma.
Actualul draft al POR Vest 2021-2027 poate fi consultat pe site-ul ADR Vest: https://adrvest.ro/por-2021-2027/.
Geanina LUCA