Binecunoscutul alpinist şi explorator caransebeşean Cornel Galescu, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dunca, a postat recent pe pagina sa de Facebook un text în care face referiri la munca alături de prietenul şi fostul camarad de expediţii cu care a cucerit Polul Sud pe schiuri.
„Au fost zile pline de activități în care mi-am redescoperit bucuria provenită din curiozități, implicări altruiste și responsabilități.
Întâlniri pe teme de turism, cu reprezentanți din domeniul administrativ sau civil.
Simpozioane pe teme istorice, ședințe, proiecte, analize de tot felul. Preocupări legate de soarta mediului din județul Caras-Severin. Discuții privind prioritatea domeniilor de activitate și intenții legate de consolidarea echipelor de lucru.
Ritmul impus de Romeo Dunca noilor sau vechilor compartimente din cadrul Palatului administrativ are darul de a-i influența dinamic pe cei prinși oficial, direct sau colateral, în noua strategie de dezvoltare a județului Caraș-Severin.
Este un suflu nou, pornit dintr-o experiență sportivă și comercială de succes. Este o atitudine ce reaprinde speranța însănătoșirii și care pune în evidență un capital nesperat: încrederea societății civile.
Cei ce mă cunosc știu că sunt extrem de rezervat în aprecieri. Acum, însă, am curajul să transmit obiectiv veridicitatea bunelor intenții.
După mult timp de incertitudine și de neonorate angajamente, peste județul nostru plutește un aer plin de optimism, un spirit ce atrage buna calitate.
Am toată încrederea că această șansă, pe care o avem acum, va fi susținută de către toți cei ce vor performanță și rezultate în viitor”.
Mădălina DOMAN
Pingback: Cornel Galescu, alături de Romeo Dunca | Caransebeș