Sub coordonarea prefectului Cristian Gâfu, în perioada 15-27 ianuarie, la nivelul județului Caraș-Severin s-a desfășurat distribuirea pachetelor cu produse de igienă aferente Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD, program al Uniunii Europene derulat prin intermediul Guvernului României, prin Autoritatea de Management care este Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
În judeţul nostru s-au distribuit 12.625 de pachete care conţin produse de igienă, respectiv pastă de dinți, detergent, săpun lichid, periuțe de dinți etc., am fost informaţi de Biroul de presă al Instituţiei Prefectului.
Beneficiarii finali ai acestor bunuri sunt persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat; familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei; persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă; persoanele cu handicap grav și accentuat; persoanele aflate în așezări informale.
Distribuirea în fiecare localitate se realizează în termen de 45 de zile calendaristice de la recepţia produselor către beneficiarii finali din categoriile venit minim garantat și alocaţie pentru susţinerea familiei, și în continuare, în termen de 15 zile calendaristice, către celelalte categorii, conform prevederilor stabilite prin OUG Nr. 84/2020. (G. Luca)