Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin a organizat la sfârşitul săptămânii trecute o întâlnire online a Grupului de Lucru de suport în cadrul proiectului „AIM 5 – Acțiuni de integrare a migranților în Regiunea 5”, finanțat din Programul „Fondul pentru Azil și Migrație 20.02”, proiect al cărui coordonator la nivel de județ este prefectul Cristian Gâfu. Cu această ocazie, acesta a solicitat instituțiilor membre în cadrul Grupului de lucru de suport implicarea activă în cadrul activităților specifice ale proiectului.
Solicitantul proiectului este Asociația Ecumenică a Bisericilor din România – AIDROM, iar partenerii în proiect sunt Asociația Filantropia Oradea, precum şi Instituțiile Prefectului din judeţele Timiș, Caraş-Severin și Bihor.
Proiectul își propune să sprijine integrarea socio-economică şi culturală a beneficiarilor de protecție internațională și a resortisanților țărilor terțe, în societatea românească, în Regiunea 5, printr-o abordare integrată și complexă – prin furnizarea informaţiilor şi serviciilor de care aceştia au nevoie într-o singură locație și prin consolidarea colaborării și implicării active a autorităților și comunității locale în sprijinirea migranților în procesul de integrare, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Instituţiei Prefectului.
Grupul-țintă principal al proiectului este reprezentat de beneficiarii de protecție internațională și de resortisanții țărilor terțe cu drept de ședere pe teritoriul României (în baza unui permis de ședere pe termen scurt sau lung/în baza pașaportului, până la primirea permisului de ședere), care necesită sprijin în vederea integrării în România, așa cum sunt ei definiți în legislația națională și europeană.
Tematica dezbătută în cadrul întâlnirii mai sus menționate a vizat prezentarea activităților specifice proiectului „AIM 5 – Acțiuni de integrare a migranților în Regiunea 5”, activități prezentate de Oana Taloș, managerul local al Centrului Regional de Integrare a Migranților Timișoara. (G. Luca)