Cunoscutul alpinist caransebeşean Cornel Galescu, mai nou un îndrăgostit de drumeţiile montane, a scris recent pe pagina sa de socializare un text în care arată că, din noua funcţie pe care o ocupă la Consiliul Judeţean Caraş-Severin, va sprijini proiectul „Via Transilvanica – drumul care uneşte”.
„Acum niște ani, pe vremea când mă ocupam activ de Clubul Montan Caransebeş, am propus și organizat «Cupa de Vest la schi», împreună cu Asociaţia Prietenii Munților din Reșița, un eveniment menit să unească în mod simbolic cele două stațiuni din județ, Muntele Mic și Semenic. Am căutat atunci să eliminăm (pe cât posibil) concurența și prejudecățile născute în jurul celor doi munți şi al celor două orașe, Reșița și Caransebeș.
Acum, prin prisma funcției de Consilier Personal al Președintelui Romeo Dunca, îmi revine onoranta misiune de a sprijini un proiect de anvergură națională, «Via Transilvanica – drumul care unește», itinerar ce va străbate județul Caraș-Severin pe o lungime de aproximativ 290 km.
Noi, cei ce reprezentăm Consiliul Județean Caraș-Severin, suntem bucuroși și recunoscători pentru faptul că Asociaţia Tășuleasa, inițiatoarea proiectului, a acceptat un traseu atât de lung în Banatul Montan. Acest parteneriat ne obligă la o implicare majoră, la intensificarea atenției acordate UAT-urilor străbătute de această magistrală turistică. Ne așteptăm la crearea unei emulații economice și culturale pe toată suprafața județului în viitorul apropiat.
Și, pentru că mai există borne de cumpărat, invit potențialii parteneri (societăţi comerciale, ONG-uri sau persoane fizice) să nu piardă această oportunitate de a-și asocia numele cu unul dintre cele mai promițătoare obiective din domeniul turistic național”. (S. Rogoz)