Zilele trecute, cei de la Via Transilvanica, proiectul demarat de Asociația „Tășuleasa Social” în 2018, care urmărește marcarea și amenajarea unui traseu turistic și de pelerinaj cu o lungime de 1.400 de kilometri, străbate un număr de peste 150 de unităţi administrativ-teritoriale din zece județe, respectiv Mehedinți, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud, Suceava şi Caraş-Severin, au venit în judeţul nostru, pentru a aduce bornele care vor jalona acest traseu.
„Suntem foarte bucuroși pentru zilele care au trecut. Bucuroși și recunoscători să putem spune că în județul Caraș-Severin, bornele Via Transilvanica au fost predate o dată pentru totdeauna comunităților care se află pe traseu. Este vorba de încă 157 de borne, care se adună la cele 108 despre care v-am povestit deja, adică aproape 260 de kilometri de Terra Banatica.
Așa ceva se poate face doar atunci când ai lângă tine oameni care cu adevărat vor să fie parte din poveste. Știm că tot ce facem acum, ca efort colectiv, este pentru ca pe Drumul care uneşte să existe o nouă porțiune lansată și gata să fie folosită, până pe 24 iulie. Nu e chiar simplu, dar e extraordinar la ce putem fi martori.
Nimic nu se întâmplă pur și simplu pe un drum care străbate secole de istorie și cultură. Iar Caraș-Severin are propriul său capitol, unul pe care vrem să îl onorăm prin acest traseu. La Văliug am arătat în premieră borna care înfățișează silueta Regelui Mihai și pe care urmează să o instalăm chiar în apropierea Vilei Klaus, unde acesta și-a petrecut un an din copilărie ca elev. Artistul care a sculptat această bornă este Ivan Ivanov. A fost prezent Nicolae al României, ambasador al proiectului nostru, ceea ce ne-a făcut să vedem și mai bine de ce drumul acesta se întinde și în altceva, nu doar în kilometri. Și ne întrebăm cât de departe va mai merge.
În ultimele două zile am ajuns în Caransebeș, Reșița, Târnova, Carașova, Prigor, Lăpușnicel, Iablanița, Mehadia, Cornereva și Cornea.
Vă mulțumim! Caraș-Severin nu e încă gata, dar suntem foarte aproape”, au scris pe reţelele de socializare cei de la Via Transilvanica.
Cu acest prilej, în Caraş-Severin a fost prezent şi cunoscutul alergător de anduranţă, ultramaratonist şi practicant de sporturi extreme Tibi Uşeriu, care s-a întâlnit cu alpinistul Cornel Galescu. Iată ce a scris caransebeşeanul pe pagina sa de socializare:
„Reîntâlnirea mea cu Tibi Ușeriu, pe fondul implicării în proiectul «Via Transilvanica», a reprezentat un nou prilej de a schimba impresii despre expediții și acțiuni sportive, despre frig, efort și determinare, despre Nordul polar și despre Himalaya. Mă simt încântat să știu că mi-a fost atribuită misiunea de a reprezenta Consiliul Județean și pe președintele Romeo Dunca în parteneriatul promis echipei Asociaţiei Tășuleasa Social, inițiatorul proiectului.
P.S. Personal, simt o dublă satisfacție pentru faptul că acest traseu va străbate orașul natal și pentru că județul nostru cuprinde cel mai lung tronson de pe tot parcursul (aprox. 256 km)”.
Să mai spunem că traseul, care va trece pe lângă municipiul Caransebeş, pornește de la Putna, în Bucovina, străbate Transilvania și se încheie la Drobeta Turnu-Severin, fiind destinat tuturor iubitorilor de mișcare în natură, de pelerinaje pe jos, călare sau cu bicicleta.
Bianca METEŞ