În urbea de pe Timiş şi Sebeş funcţionează, începând de săptămâna trecută, un Centru de vaccinare împotriva gripei noi. Astfel, caransebeşenii care vor să se vaccineze o pot face la Centrul amenajat pe strada Eftimie Murgu, în locaţia Secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă. Aici, toate persoanele, indiferent dacă au sau nu asigurare medicală ori medic de familie, pot fi imunizate gratuit împotriva virusului pandemic.
Creşterea numărului de cazuri de gripă porcină în aceste zile, soldate cu decesul bolnavilor, i-a alertat pe caransebeşeni. În această situaţie, faţă de săptămânile trecute, în prezent se constată un număr crescut de persoane ce vin la cabinetele medicilor de familie să se vaccineze. Medicii de familie caransebeşeni Lucia Măran şi Corina Herăscu precizează că majoritatea celor care au decis să se imunizeze împotriva virusului pandemic este constituită din persoanele de peste 50 de ani şi de bolnavii cronici.
Vaccinarea este singurul mod de a preveni apariţia gripei noi. Simptomele infecţiei cu gripă porcină sunt similare cu simptomele gripei sezoniere, şi anume febră peste 38°C, oboseală, inapetenţă, tuse, durere în gât, iar unele persoane infectate au prezentat stări de vomă şi diaree. Deoarece gripa se transmite de la om la om atât pe cale aeriană cât şi prin contactul direct cu bolnavul sau diferitele obiecte personale ale acestuia, doctorii recomandă pentru prevenirea îmbolnăvirii respectarea următoarelor măsuri: nasul şi gura vor fi acoperite cu batista în timpul strănutului sau al tuşitului, iar mâinile nu vor fi duse la ochi sau la gură decât dupa ce au fost spălate cu apă şi săpun. De asemenea, este recomandat să se evite pe cât posibil aglomeraţiile, dar şi contactul apropiat cu persoane care prezintă semne evidente de afecţiuni acute respiratorii.
Liviu DINU