Caransebeşeanca Lia Lungu, în New York Times



Administratorul Grupului „Caransebeş European”, Barbu Moacă, ne-a adus la cunoştinţă un eveniment care o are în prim-plan pe o îndrăgită solistă vocală de pe plaiurile cărăşene, gugulanca Lia Lungu.
„Mulţumesc celui mai important ziar din lume, New York Times, pentru recunoaşterea culturii noastre ţăraneşti, prin Ritualurile cântate de mine. Am atins culmile, în presă nu se poate mai sus. Numai în Cartea lui Dumnezeu. Slavă!”, a scris Lia Lungu pe pagina sa de socializare.
Conform ziarului „Click!”, după ce a realizat un videoclip şi un tradiţional ritual de Sânziene, într-un celebru parc din New York, cântăreaţa a fost remarcată de jurnaliştii de la New York Times.
Lia Lungu și-a petrecut copilăria în Banat, la Domașnea, zona de unde provenea tatăl ei, care, mulţi ani, a fost şef de gară. Acolo, printre fetele venite să vândă călătorilor din trenuri cireşe şi prune, şi-a început „şcoala ei de folclor”, învăţând cântecele, dar şi obiceiurile locului. Studiile liceale și tehnice le-a făcut la Liceul 2 Pedagogic din Caransebeș, Școala de Artă la Timișoara, şi a urmat Facultatea de Jurnalism și Relații Publice Universitatea „Spiru Haret” din București.
Prin concurs, Lia Lungu a devenit solistă vocală la Ansamblul profesionist de cântece și dansuri Timișoara. Pentru un timp, a fost solistă vocală la „Doina Banatului” din Caransebeș, dirijată de Nicolae Perescu şi apoi de Laci Perescu. A urmat angajarea ei ca solistă vocală la Ansamblul ,,Banatul” din Timişoara, condus de Gelu Stan, cu care a debutat în 1973 la Radio Timişoara, înregistrând primele şase piese, preluate de Electrecord pe discul intitulat Interpreţi din Banat.
După Revoluție, a plecat în turneu în America și Canada, hotărând să rămână în Statele Unite. În 1992 a înființat „Clubul Artelor Balada” din New York, pe care l-a condus până în 2001. În paralel, a fost corespondentă a ziarului „Meridianul Românesc” din Statele Unite, iar din anul 2006 lucrează și la ziarul „Ziua USA” din New York.
S-a implicat în acțiuni umanitare, în țară și în America, prin concerte ale căror încasări au fost donate copiilor orfani sau celor bolnavi de leucemie, şi a susţinut nenumărate concerte în beneficiul comunității româno-americane pentru conservarea sau construirea lăcașurilor de cult ortodox pe teritoriul Americii.
Sonia BERGER