250 de copaci, furaţi la Păltiniş


Urmare a unei sesizări făcute de câţiva cetăţeni, privind sustragerea de material lemnos din perimetrele forestiere ale Primăriei Caransebeş, în zilele de 11 şi 12 ianuarie, c-dor. ing. (r) Nicolae Popa, şeful Poliţiei Comunitare, împreună cu câţiva agenţi şi un reprezentant al Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat, au efectuat controale în perimetrele forestiere ale Primăriei, în urma acestora constatând veridicitatea celor reclamate.

În baza unui contract de prestări servicii încheiat între Primăria Caransebeş şi Ocolul Silvic Păltiniş, privind paza fondului forestier, pădurarilor le-a revenit misiunea de a depista vinovaţii şi de a recupera prejudiciul creat. Verificările efectuate au condus la concluzia că din pădure au fost tăiaţi ilegal aproape 40 mc de lemn de fag şi carpen, volum calculat la cioată, adică 250 de arbori, prejudiciul fiind de aproximativ 4.000 de lei.

Până la depistarea făptaşilor, dauna urmează să fie recuperată, prin reţineri lunare din salariu, de la titularului de canton, Cristian Fâc, gestionarul pădurii. Potrivit Codului Silvic, 50 la sută din prejudiciu va fi folosit în Fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, iar cu diferenţa de bani va fi despăgubită Primăria municipiului, proprietara pădurii. (C. Senco)