Biserica din Parohia Sacu şi-a sărbătorit hramul



La sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost alături de credincioșii Parohiei Sacu. Ierarhul a mers în această comunitate deoarece biserica parohială de aici și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, PS Lucian a sfințit Biroul parohial ce a fost construit în ultimii ani în curtea bisericii.
După slujba de sfințire, Episcopul Caransebeşului a oficiat Sfânta liturghie în biserica parohială, alături de un sobor de preoți și diaconi. Au participat autorități locale, în frunte cu primarul Nicolae Daminescu, credincioșii parohiei, precum și copii și tineri îmbrăcați în costume populare, informează site-ul Episcopiei.
„Astăzi, când împreună sărbătorim pe Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, ocrotitorii bisericii, cu ocazia hramului, ne bucurăm că se află în mijlocul nostru Preasfinţia Sa, Episcopul Caransebeşului, părintele Lucian.
Aş începe cu câteva versuri: Unde-i credinţă, acolo e iubire/ Unde-i iubire, acolo e pace/ Unde-i pace, acolo e binecuvântare/ Unde-i binecuvântare, acolo e Dumnezeu/Unde-i Dumnezeu, acolo lipsă nu e.
Credinţa face totul posibil! Dumnezeu în bunătatea lui acţionează în trei planuri: pace în lume, mângâiere între oameni, şi iubire şi respect în familie.
Degeaba venim la biserică dacă nu ascultăm şi dacă nu înţelegem. Nu ne vom bucura de mântuire dacă în timpul slujbei ne gândim să facem rău aproapelui nostru. Ne vom bucura de împărăţia lui Dumnezeu, în cer, numai dacă vom cunoaşte împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.
Arsenie Boca spunea: «Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri, dar Dumnezeu se roagă de om să lase păcatul». De aceea trebuie să fim ascultători, iubirea lui Dumnezeu faţă de un păcătos este mai mare decât iubirea unui sfânt faţă de Dumnezeu.
Din februarie 2006, iată, sunt 15 ani de când Preasfinţia Voastră păstoreşte cu multă evlavie Episcopia Caransebeşului. Acum 15 ani, când aţi fost trimis de Dumnezeu în Episcopia noastră, la poarta de intrare în judeţ primul popas l-aţi făcut în parohia noastră, iar eu, şi atunci ca şi acum, în calitate de primar, am avut cinstea şi onoarea de a vă întâmpina în comuna noastră. De atunci şi până acum aţi fost alături de credincioşii din comuna Sacu, neexistând niciun an în care Preasfinţia Voastră să nu ne viziteze în toate cele trei parohii. Ne onorează şi ne face cinste prezenţa Preasfinţiei Voastre la Sacu cu ocazia hramului Sfintei biserici şi, pentru că sărbătorim astăzi pe Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, permiteţi-mi să aducem un pios omagiu părintelui Mihai, cel care a slujit 35 de ani în această biserică şi care a trecut la cele veşnice, iar dumneavoastră, celor care purtaţi numele de sfinţi, un sincer «La mulţi ani!».
În încheiere mesajul meu către dumneavoastră este următorul: să fiţi frumoşi la suflet, pentru că numai cei frumoşi la suflet iubesc oamenii, iubesc adevărul, îl iubesc pe Dumnezeu. Să fiţi binecuvântaţi!”, le-a spus celor prezenţi la eveniment primarul Nicolae Daminescu.
Pentru activitatea desfăşurată de părintele paroh Ianăș Ambruș şi de enoriaşi în slujba bisericii, aceştia au primit din partea ierarhului Diploma de excelență „Episcop Emilian Birdaș”.
Datorită dezvoltării satului și măririi comunității de credincioși, în 1838 s-a decis înlocuirea bisericii de lemn a satului cu o biserică nouă, mai încăpătoare și cu o rezistență crescută, zidită prin osteneala credincioșilor. Ea a fost finalizată în anul 1839 și a fost târnosită de Episcopul Caransebeșului Miron Cristea. Vechea biserică de lemn s-a înălţat în anul 1728.
Ştefan ISAC