Una dintre investiţiile mult-aşteptate de cetăţenii din Constantin Daicoviciu este asfaltarea străzilor din comună, proiect finanţat prin PNDL 2.
„Este vorba despre asfaltarea a 9,5 km de străzi, mai exact cele din satele aparţinătoare Peştere, Mâtnicu Mare şi Maciova. În felul acesta, se încheie asfaltarea întregii reţele stradale din comună, finalizându-se această operaţiune pe o lungime de 28 km. Prin toate finanţările obţinute de-a lungul anilor, am urmărit să asfaltez toate străzile din Constantin Daicoviciu şi mă bucur că prin această finanţare mare, după finalizarea tuturor procedurilor legale de licitaţii publice, am reuşit să demarăm lucrările pe ultimii 9,5 km din reţeaua stradală. Anul trecut, tot în cadrul acestei investiţii, am asfaltat străzile din localitatea Peştere şi am demarat pregătirea terasamentului pentru asfaltarea străzilor din Maciova, operaţiune finalizată în ultima perioadă. Am demarat şi pregătirea terasamentului pentru asfaltarea străzilor din Mâtnicu Mare. În stadiu de finalizare se află, de asemenea, şi lucrările de asfaltare a 9,5 km de drumuri vicinale”, ne-a spus primarul comunei, Daniel Boambeş.
Edilul ne-a mai vorbit şi despre faptul că administraţia locală a accesat fonduri guvernamentale prin PNDL 2 pentru realizarea reţelei de canalizare pe o lungime de 23 km în localităţile Căvăran, Maciova, Peştere şi Mâtnicu Mare.
„Am finalizat reţelele de canalizare în trei din aceste sate, lucrându-se, acum, la Căvăran, iar eu sper ca firma care se ocupă de această operaţiune să se încadreze în termenul de execuţie. Reţeaua are o întindere mare, e vorba despre patru localităţi, plus că trebuie montate căminele de vizitare şi făcute racordurile la fiecare gospodărie”, a mai declarat Daniel Boambeş.
În paralel cu această investiţie, în comună se derulează şi lucrările la reţeaua de alimentare cu apă, aflate în stadiu avansat de execuţie, iar la Căvăran se execută branşarea gospodăriilor.
„Vom face şi racordul la energia electrică, pentru a putea porni şi pompele care vor alimenta reţelele de apă din cele patru localităţi, iar după finalizarea tuturor acestor proiecte pot să spun că toate cele şase sate ale comunei vor fi branşate atât la reţeaua de alimentare cu apă, cât şi la cea de canalizare. Am observat că, după ce am finalizat lucrările de alimentare cu apă şi canalizare la Prisaca şi Zăgujeni, toate gospodăriile de aici s-au racordat ori branşat la aceste reţele şi au început lucrările de modernizare a caselor, respectiv a băilor şi bucătăriilor, semn că lumea a început să se emancipeze”, a mai spus Daniel Boambeş.
Mădălina DOMAN