Din cauză că nu s-au înţeles atunci când a venit vorba de împărţirea banilor, consilierii judeţeni au ratat de două ori aprobarea proiectului de hotărâre privind repartizarea celor 32,99 milioane de lei către cele 77 de unităţi administrativ-teritoriale din Caraş-Severin, reprezentând alocările din cota de 6 la sută din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor şi susţinerea programelor de dezvoltare locală şi de infrastructură. Prin urmare, cele 77 de oraşe şi comune s-au văzut nevoite să-şi voteze bugetele fără aceste alocări, urmând ca, atunci când vor primi banii, să le rectifice conform sumelor distribuite de forul judeţean.
Acest lucru l-a făcut pe primarul Caransebeşului, Felix Borcean, să spună în plenul şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului de vineri, 11 februarie, că bugetul votat în cadrul acestei întruniri este unul incomplet, „intermediar”. În plus, a adăugat edilul, lipsind banii de la Consiliul Judeţean, unele sume din buget au fost redistribuite, acesta fiind „retuşat”, şi, de asemenea, nu au fost cuprinşi nici banii pentru şcoli, respectiv costul/elev, care încă nu au ajuns la administraţiile locale.
În aceste condiţii, pe secţiunile funcţionare şi dezvoltare, la capitolul venituri, bugetul local al municipiului pe anul 2022 se ridică la suma de 97.920.750 de lei, aici fiind incluse şi fondurile europene, iar la cheltuieli la 103.631.750 de lei, iar bugetul centralizat al instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii pe anul în curs este de 105.888.550 de lei la venituri şi de 106.636.550 de lei la cheltuieli, în ambele cazuri diferenţa fiind reprezentată de excedentul din anii precedenţi, a spus Marius Preda, director economic al Primăriei Caransebeş, prezent, alături de Felix Borcean, la conferinţa de presă susţinută după încheierea şedinţei Consiliului Local.
„Referitor la cheltuielile salariale, estimez că ele se ridică undeva între 25 şi 32 la sută, fiind vorba de 21 de milioane de lei, 7,7 milioane doar pe Primărie, inclusiv asistenţii personali, 55 de milioane de lei, previziune 60 de milioane de lei, pe fonduri europene, iar 5,7 milioane de lei este excedentul de care s-a vorbit anterior”, a spus Felix Borcean.
Suma destinată cheltuielilor pentru bunuri şi servicii este de 18.077.000 de lei, aici intrând banii pentru întreţinere şi reparaţii. Pentru proiectele cu finanţări din fonduri externe s-au alocat 44 de milioane de lei, iar pentru investiţii din venituri proprii sunt prevăzuţi 8,6 milioane de lei.
„Tot ce înseamnă Primărie reprezintă cheltuieli de 2,5 milioane de lei, unde intră gazul, curentul, întreţinerea, echipamentele pe care le cumpărăm, tot ce înseamnă bunuri şi servicii. La Poliţia Locală avem pe bunuri şi servicii 120.000 de lei, suma nu este foarte mare, la şcoli, astăzi (11 februarie – n.r.) s-a aprobat Hotărârea de Guvern pentru alocarea sumelor privind costul salarial/elev, în momentul de faţă noi avem bugetul iniţial aprobat fără sumele alocate de la minister şi fără banii de la Consiliul Judeţean. Până acum, deci o lună şi jumătate, şcolile au făcut nişte cheltuieli pentru gaz, curent sau întreţinere, iar noi suntem nevoiţi, pe bugetul iniţial, să acoperim aceste cheltuieli din veniturile proprii, ele ridicându-se la 566.000 de lei, în momentul în care vom primi sumele pe fostul standard/elev urmând să adăugăm şi aceşti bani. În ceea ce priveşte facturile pentru gaz, ele vin la fiecare unitate şcolară în parte, Primăria nu are cunoştinţă de valoarea lor, doar dacă solicităm informaţii în acest sens”, a spus Marius Preda.
Pe lista de investiţii, ca o noutate, administraţia caransebeşeană va achiziţiona pentru Serviciul Impozite şi Taxe trei aparate (roboţi) prin intermediul cărora contribuabilii pot face plata cu cardul, evitând cozile de la ghişee, costul acestora ridicându-se la 90.000 de lei. Două dintre ele vor fi amplasate la sediul Serviciului, iar unul în incinta Primăriei.
Pe partea de proiecte europene, există Servicii publice performante furnizate cetăţenilor municipiului Caransebeş, care sunt în desfăşurare şi ar trebui să se finalizeze anul acesta, suma alocată fiind de 5 milioane de lei.
„Tot la investiţii avem modernizarea străzilor Al. I. Cuza şi Nicolae Popeea – 3,5 milioane de lei, trotuare Teiuşului, Calea Severinului 600.000 de lei, reparaţii pe străzile Ţarinei, aleile dintre blocuri, Cernei, Horea, Cloşca, Teiuşului 600.000 de lei, Calea Severinului 500.000 de lei, reparaţii trotuare, aleile din Pipirig, Traian Doda şi Muntele Mic, dar acestea depind de finanţările prin Programul «Anghel Saligny», dacă vom primi bani ne vom gândi la altele, vom face de exemplu trotuarele din Jupa. La gaz, avem extinderea reţelei în Valea Cenchii, Gării şi Teiuş, două milioane de lei bugetate anul acesta. Avem, apoi, cofinanţarea proiectului Aquacaraş, consolidarea planşeului la Colegiul Naţional «Traian Doda», în valoare de 513.000 de lei, de fapt la clădiri publice avem internatul de pe Strada Nicolae Popeea, pe care îl avem introdus pe PNRR, deocamdată nu putem să facem nimic acolo, pentru că el are destinaţia de internat şcolar şi, dacă va fi reabilitat prin fonduri guvernamentale sau europene, trebuie păstrată această destinaţie. Probabil îl vom putea folosi în acelaşi regim ca şi cel de la Cazare şi Servicii Publice, el a făcut parte din această structură, dar au renunţat la el. Avem, de asemenea, Centrul sportiv de la Liceul Tehnologic «Decebal». Reparaţiile la şcoli şi grădiniţe, la fel, sunt prinse în bugetul acesta, precum şi locurile de joacă în cartierul Pipirig, Polivalentă şi Teiuş, pentru care sunt alocaţi 300.000 de lei, dar şi locurile de joacă ce au rămas să fie montate din anul 2021 – Valea Cenchii, Jupa şi la grădiniţe. Fizic, le avem, trebuie doar asamblate şi montate”, a spus Felix Borcean.
Există, de asemenea, foarte multe studii care costă mulţi bani, cum ar fi Planul Urbanistic Zonal pentru partea centrală a municipiului, Studii de Fezabilitate, Documentaţie de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) pentru străzile care urmează să fie reabilitate prin Programul „Anghel Saligny”, sau trotuarele, studii de teren, audit energetic, expertiză tehnică şi pentru Liceul Tehnologic „Decebal” – Corp B, Grădiniţa PP 4, Grădiniţa PP 3, eficientizare energetică Primărie şi Biblioteca Municipală „Mihail Halici”, Studii de Fezabilitate pentru realizarea de spaţii verzi în Pipirig, în zona Sălii Polivalente, sau expertiză tehnică pentru podul metalic peste râul Sebeş.
„Alte lucrări pe care urmează să le facem sunt înlocuirea gardului în cartierul Balta Sărată, amenajarea de spaţii verzi în cartierul Pipirig, spaţiile verzi de pe Calea Severinului, şi vom achiziţiona arbori pentru Pipirig, Str. Avram Iancu şi Calea Severinului. De asemenea, avem în vedere sistemul de filtrare de la ştrand, plus toboganele, balustrada podului de peste Sebeş şi podul de pe Str. Teiuşului, dintre Parchet şi sediul SPIR, căsuţele de sărbători sau centrala termică pentru Serviciul Impozite şi Taxe. La spital avem centrala termică – un milion de lei, iar la Secţia Neonatologie este instalaţia electrică – 350.000 de lei. Avem, de asemenea, cofinanţarea la fonduri guvernamentale la ANL-ul de la Jupa – un milion de lei, centrală termică plus utilităţi”, a adăugat Felix Borcean.
O altă investiţie este reprezentată de proiectarea şi executarea extinderii iluminatului public în municipiu, care se ridică la suma de 400.000 de lei, dorindu-se, totodată, şi schimbarea unor corpuri de iluminat, pentru realizarea de economii.
Pentru platformele pentru deşeuri vor fi alocaţi de la bugetul local 200.000 de lei, pentru containere din metal 50.000 de lei, iar taxa pentru Fondul de Mediu se ridică la 200.000 de lei.
La spital, se află în desfăşurare proiectele „Criză Sanitară COVID-19”, care are o valoare de 16 milioane de lei, şi „HELP COVID-19”, şi s-a semnat proiectul „Consolidarea infrastructurii medicale a Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş”, în valoare de 11,2 milioane de lei.
La capitolul investiţii este prinsă şi fântâna din vecinătatea Parcului Dragalina, cu suma de 160.000 de lei.
Şi pentru că a fost prezent la şedinţa Consiliului Judeţean în care s-a făcut repartiţia sumelor pe unităţi administrativ-teritoriale, unde a pledat pentru alocarea, către Caransebeş, a 1,5 milioane de lei, din care unii consilieri voiau să ia pentru a se da altor localităţi, Felix Borcean a spus că va merge de-acum la toate şedinţele care au legătură cu municipiul. „Nu-mi place să se discute în absenţa mea, voi fi şi eu prezent dacă vor exista negocieri sau discuţii pe coridoare. Voi participa, fie că se petrec între lideri liberali sau pesedişti, voi fi acolo. Cred că e bine ca orice primar care-şi doreşte ceva de la Consiliul Judeţean să fie prezent. Nu unii împart bugetul pentru restul primăriilor din judeţ, nu este normal. Şi faptul că am fost consultaţi, chiar şi într-un cadru restrâns, de preşedintele Romeo Dunca, este un lucru lăudabil, care nu s-a mai întâmplat”, a mai spus Felix Borcean.
Iniţial Caransebeşul ceruse 7 milioane de lei, Consiliul Judeţean alocându-i doar 1,5 milioane de lei.
Sonia BERGER