Notarul public Gheorghe Ionescu, comemorat la Teregova



Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile tale şi nici un cuvânt nu este îndeajuns spre lauda minunilor Tale! Putem spune că semnificaţia profundă a acestei minunate laude divine a fost pecetea evenimentului solemn, menit să-l celebreze la Teregova pe unul dintre eroii neamului românesc, notarul public doctor Gheorghe Ionescu.
Încă din timpul persecuţiilor, creştinii şi-au format obiceiul de a se aduna în jurul mormintelor fraţilor care au suferit şi au murit pentru Hristos. Acolo povesteau întâmplări din viaţa acestora, întărindu-se în credinţă şi îmbrăcând haina virtuţilor în care au trăit şi pentru care s-au jertfit sfinţii şi martirii lor. Urmându-le exemplul, sâmbătă, 7 mai, după şapte decenii de la „naşterea în Împărăţia lui Dumnezeu” a celui care a fost notarul public doctor Gheorghe Ionescu, Tatăl Ceresc a rânduit ca acea zi de martiraj să devină acum ziua lui de pioasă pomenire şi modestă recunoştinţă.
Născut la Verendin, în familia preotului Ionescu, Gheorghe (purta numele tatălui său), în anul 1934, şi-a început cariera de notar public în localitatea Teregova. Documentele de arhivă, dar şi mărturiile orale configurează figura istorică şi personalitatea complexă a notarului Ionescu, implicat în viaţa cultural-spirituală, civică şi politică locală. Din acest motiv, începând cu 1945, regimul comunist, care se instaura abuziv în România, îl percepe ca „duşman”, care trebuia eliminat. În acel context istoric, când comuniştii se ghidau după ideea că „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”, se naşte rezistenţa anticomunistă din Teregova, organizată şi condusă de notarul public Ionescu. Acţiunile dramatice din 1949, pe care a fost determinat de împrejurări să le iniţieze, respectiv coordoneze, i-au marcat destinul – asaltul asupra Postului de Jandarmi sau confruntarea de la Pietrele Albe. Capturat de Securitatea statului comunist, notarul public Ionescu a sfârşit la Timişoara, în faţa plutonului execuţie, la 7 mai 1952, pentru „uneltire contra ordinei sociale”.
Clădit pe minciună şi pe osemintele celor ucişi luptând pentru adevăr, regimul comunist a făcut tot posibilul să şteargă urmele celor care i s-au opus. Totuşi, „Dumnezeu nu-şi părăseşte niciodată eroii, căci în fiecare credincios este un erou, şi în fiecare erou, un adevărat credincios”, aşa cum a spus părintele paroh Simion Bica, în cuvântul de învăţătură, după slujba de pomenire a celui care a fost notarul public doctor Gheorghe Ionescu, oficiată în biserica din Teregova, împreună cu cei doi co-slujitori, preoţii Ioan Smultea şi Horea Stoichescu. Parastasul a fost primul şi cel mai înălţător moment din programul comemorativ. Acesta s-a desfăşurat în comuna Teregova, din iniţiativa şi cu sprijinul nemijlocit al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, reprezentată de preşedintele Dumitru Viorel Mănescu şi prim-vicepreședintele Doina Rotaru, cărora li s-au alăturat Bogdan Liviu Ciucă, preşedintele Camerei Notarilor Publici Galați, Eduard Lambert, preşedintele Camerei Notarilor Publici Timișoara, Florin Mihai Cimpoeșu, vicepreședintele Camerei Notarilor Publici Timișoara, Petru Schinteie, notar public din Caransebeş, fiul satului Teregova, şi mai mulţi notari din zona Banatului. Demnă de remarcat este prezenţa scriitorului Mircea Pora, nepot prin alianţă al eroului evocat, şi a lui Nicolae Ciurică, luptător cu arma în mână, supravieţuitor al închisorilor comuniste, parte vie a trecutului zbuciumat, dar şi participarea unor urmaşi ai foştilor deţinuţi politici din Teregova şi satele învecinate. O contribuţie specială la conexiunea cu istoria au avut-o elevii de la Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie”, prin sceneta „Chemarea libertăţii” şi prezentarea biografiei personalităţii notarului public dr. Gheorghe Ionescu.
Omagierea a fost continuată prin depunerea de coroane la Crucea-monument a Eroilor Anticomunişti din Teregova din partea Bisericii Ortodoxe din localitate, a Uniunii Notarilor Publici din România, a Primăriei Teregova, reprezentată de primar Maria Damian, şi din partea lui Marius Damian, deputat în Parlamentul României. A urmat dezvelirea şi sfinţirea plăcii memoriale aşezate pe casa unde a locuit notarul Ionescu în Teregova, iar în încheiere a fost vizitat Muzeul local etno-istoric Ad Pannonios, un veritabil tezaur al identităţii teregovene.
Dincolo de timpul muritor este veşnicia, acolo unde Dumnezeu îşi cheamă aleşii, dar până la veşnicie, aici, pe pământ, eroii, asemenea notarului public doctor Gheorghe Ionescu, trăiesc doar prin noi, cei care avem datoria de a le duce mai departe credinţa creştină, dragostea de neam şi iubirea sfântă de Ţară!
Gabriela-Violeta BICA