A început distribuirea pachetelor cu alimente pentru persoanele defavorizate



Sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Caraș-Severin, în perioada 9-12 mai a avut loc distribuirea către unitățile administrativ-teritoriale din județ a celor 12.625 de pachete cu alimente aferente Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD, program al Uniunii Europene derulat de Guvernul României, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care este Autoritatea de Management.
Beneficiarii finali sunt persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, precum și persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă.
Pachetele vor fi livrate beneficiarilor de primăria localităţii de domiciliu în termen de 45 de zile pentru persoanele care se încadrează în categoriile venit minim garantat și alocaţie pentru susţinerea familiei și, în continuare, în termen de 15 zile calendaristice, pentru celelalte categorii, conform prevederilor stabilite prin OUG Nr. 84/2020, ne-a informat Cancelaria Prefectului.
Primăria municipiului Caransebeș a primit 386 de pachete cu produse alimentare care urmează să fie distribuite, în perioada 13 mai -27 iunie, prin Direcția de Asistență Socială.
Distribuirea către beneficiarii eligibili se face la Cantina de Ajutor Social, din Str. Tribunalului, nr. 2, de luni până joi, între orele 8-16, și vinerea între orele 8-13.30.
Fiecare pachet cu produse alimentare (25,360 kg) care urmează să fie distribuit beneficiarilor, în baza actului de identitate, conține următoarele produse: făină albă de grâu – 5 kg; mălai – 4 kg; paste făinoase – 0,800 kg; ulei – 4 litri; zahăr – 2 kg; orez – 4 kg; conservă carne de vită – 1,500 kg; conservă carne de porc – 0,900 kg; conservă pateu de ficat – 1 kg; compot de fructe – 1,440 kg; gem de fructe – 0,360 g; gem de fructe dietetic – 0,360 g. (G. Luca)