Pentru că, în ultimul timp, pe reţelele de socializare se vorbeşte tot mai mult despre un imobil cu valoare de simbol pentru municipiul Caransebeş, în discuţie fiind adusă, mai mereu, starea de degradare avansată a acestuia, vom publica din nou un articol care a mai apărut în ziarul nostru în urmă cu câţiva ani, semnat de un cititor indignat de această stare de lucruri, dar care, se pare, e de actualitate pentru clădirea Comunităţii de Avere, fiindcă despre ea este vorba.
În zona centrală a oraşului Caransebeş, pe latura estică a Parcului „Gen. Ioan Dragalina”, se află o clădire cu un trecut istoric pe măsura acestui minunat ţinut binecuvântat de Dumnezeu.
Clădirea despre care doresc să fac vorbire a aparţinut Regimentului Confiniar Româno-Bănăţean Nr. 13, cu sediul în Caransebeş, regiment care a luat fiinţă în anul 1768 şi a fost desfiinţat la 1 noiembrie 1872.
Această clădire a fost construită în anul 1868, de către Imperiul Austriac, având destinaţia de Şcoală militară.
După desfiinţarea Regimentului Confiniar Româno-Bănăţean Nr. 13, în baza Decretului Imperial din 8 iunie 1871, privitor la dispoziţiunile de răscumpărare a drepturilor de servitute ale locuitorilor grăniceri la lemne, păşune şi produse forestiere din pădurile Statului de pe teritoriul Confiniului Militar, şi a Legii XXX/1873, servituţile grănicereşti au fost răscumpărate, prin cedarea în proprietate deplină familiilor grănicereşti din comunele fostului Confiniu Militar, şi nu în proprietatea comunală, aşa cum s-a încercat să se sugereze de indivizi flămânzi şi puşi permanent pe jaf.
După împărţirea terenurilor şi a unor clădiri, Adunarea Reprezentanţei Regimentare de la 9 martie 1879, la stăruinţa generalului Traian Doda, a cerut Curţii Imperiale aprobarea constituirii Comunităţii de Avere, aprobare ce a fost dată.
Comunitatea de Avere a fostului Regiment Confiniar Româno-Bănăţean Nr. 13 a fost o „societate de bunuri autonomă, independentă, cu caracter privat”. A fost coproprietate compusă din păduri, păşuni şi alte bunuri ale unui număr de 30.000 de familii de ţărani bănăţeni aşezaţi în 94 de comune din fostele plase Caransebeş, Teregova, Orşova şi Bozovici.
Am considerat necesare precizările de mai sus pentru a închide gura celor cu buzunare mari şi goale ce vor să şi le umple, prin fraudă, aşa cum s-a întâmplat în societatea românească prea sălbăticită după 1989.
Clădirea amintită mai sus a constituit primul sediu al Comunităţii de Avere Caransebeş, condusă de generalul Traian Doda, bănăţean din Ţara Almăjului, născut la Prilipeţ în anul 1822 (încerc să atrag atenţia edililor oraşului referitor la sărăcia de date de pe plăcuţa existentă pe soclul statuii generalului).
După construirea Palatului Comunităţii de Avere în anul 1901, clădire cunoscută sub numele de I.P.E.G., naţionalizată în anul 1948 şi înstrăinată după anii ‘90 (menţionăm că această clădire a fost ridicată cu bani privaţi ai coproprietarilor, nu ai „băieţilor deştepţi”), în vechea clădire a funcţionat Administraţia Comunităţii de Avere, până la naţionalizare, în 1948.
După desfiinţarea Comunităţii de Avere, în 1948, clădirea la care facem referire a rămas în proprietatea Statului, sub administrarea Ocolului Silvic Caransebeş, în interiorul acesteia funcţionând diverse instituţii, printre care Întreprinderea Forestieră, Arhivele Judeţene ale Statului, Muzeul Judeţean etc.
Menţionăm faptul că această clădire, datorită importanţei sale istorice, este inclusă în Patrimoniul Naţional.
În perioada anilor 1980, au fost executate importante lucrări de reparaţii ale clădirii, constând din refacerea totală a acoperişului, înlocuirea ferestrelor de la etaj, reparaţii şi zugrăveli totale la faţadă, jgheaburi şi burlane noi etc., lucrări făcute de Ocolul Silvic Caransebeş.
După trecerea Ocolului Silvic Caransebeş sub tutela I.C.A.S. Bucureşti, instituţie total străină de valorile fostei Comunităţi de Avere, şi în mod deosebit după anul 2000, nu s-a manifestat nicio intenţie de protejare a clădirii.
Astfel, printr-un act de justiţie instrumentat de indivizi fără cultură şi discernământ, clădirea în cauză a fost atribuită unui aşa-zis „Colectiv de constituire a Comunităţii de Avere”, format din oameni cu prea puţine calităţi morale.
Pe cine reprezintă aceşti indivizi, cine i-a delegat şi împuternicit în numele celor 30.000 de foste familii de grăniceri ce deţineau în privat această avere?
Rezultatul acestor maşinaţiuni murdare, ca multe altele ce s-au întâmplat cu averea României, se poate observa azi foarte bine aruncând o simplă privire asupra ruinei ce a devenit „Clădirea de Patrimoniu Naţional”.
Solomon IENĂŞEL
Inginer silvic