Institutul Naţional de Statistică a dat recent publicităţii rezultatele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor, runda 2021, conform cărora județul Caraș-Severin are în prezent o populație rezidentă de 246.588 de persoane, în scădere cu 48.991 față de recensământul precedent, realizat în luna octombrie 2011.
Referitor la municipii, orașe și comune, în Caraș-Severin, una dintre localitățile care au câștigat locuitori între cele două recensăminte este Ezerișul, cu o populație rezidentă de 1.505 persoane (cu 250 mai mult decât în 2011).
Comuna cea mai mică din județ este Brebu Nou, cu numai 166 de locuitori (în creștere față de RPL2011, când s-au recenzat 119 locuitori). Cea mai mare comună este Zăvoiul, care însă a scăzut față de RPL2011 cu 432 de persoane.
Municipiul Reșița, reședința județului, are o populație rezidentă de 58.393 de persoane, mai mică decât în urmă cu zece ani cu 14.889 de persoane.
Municipiul Caransebeş are o populație rezidentă de 21.714 persoane, faţă de 2011, când avea 24.689, mai mică, deci, decât în urmă cu zece ani, cu 2.975 de persoane.
Bianca METEŞ