În organizarea Primăriei comunei Turnu Ruieni, la Zerveşti a avut loc duminică, 14 mai, Sărbătoarea Narciselor, o tradiţie care a fost întreruptă acum 12 ani, din motive financiare. Participanţii, veniţi în număr mare din toate colţurile judeţului, au avut parte de un spectacol folcloric de înaltă ţinută, precum şi de o serbare câmpenească pe cinste, cu mici şi bere, dar şi cu un loc joacă amenajat special pentru copii, deci de o adevărată petrecere la iarbă verde.
Organizatorii au invitat anul acesta artişti de renume, printre aceştia numărându-se Olguța Berbec şi Remus Novac, Vlăduța Lupău şi Rapsozii Maramureșului, precum şi Maria Hurduzeu și ansamblurile folclorice Armenișana, Junii Gugulani şi Zestrea Gugulanilor, care au evoluat pe scena amplasată în Fâneaţa cu narcise.
La final, participanţii au luat ca amintire câte un buchet mai mic sau mai mare de flori, aceste adevărate minuni albe ce se aştern, ca un covor delicat întins pe aproximativ 150 de hectare, la aproximativ un kilometru şi jumătate de locul petrecerii.
„Sărbătoarea Narciselor a fost ţinută pentru prima dată în poiana de la Zerveşti în anul 1965. După Revoluţie, localnicii au renunţat la organizare, dar frumuseţea şi dorul petrecerilor de altădată i-au determinat să ceară reluarea distracţiilor, lucru care s-a şi întâmplat în anul 2000, dar manifestarea a fost din nou întreruptă în anul 2011. Poiana Narciselor de la Zerveşti, cunoscută în aproape toată ţara, este o rezervaţie naturală unde narcisele de munte cresc spontan. Şi anul acesta, sărbătoarea a reprezentat un prilej de bucurie şi sărbătoare atât pentru noi, cât şi pentru turiştii veniţi din alte colţuri ale ţării”, ne-a spus Cosmin Belci, primarul comunei Turnu Ruieni.
Mădălina DOMAN
Foto: Petru MUTAŞCU