După ce Ministerul Educaţiei a publicat mediile de la Bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor, Anca Stanoev, de la Colegiul Naţional „Traian Doda” din Caransebeş, a obţinut media finală 10, fiind singura elevă din Caraş-Severin care a reuşit această performanţă.
După afişarea primelor rezultate, în data de 3 iulie, ea avea nota 10 la Matematică, materie la care, în luna aprilie, câștigase medalia de bronz la Olimpiada naţională, şi la Informatică, la Limba română fiind notată cu 9,55 şi ocupând astfel locul al doilea pe judeţ.
În această ierarhie, ea este urmată de Ionuţ Birescu, tot de la „Traian Doda”, cu media 9,86, şi de Rebeca Evangheline Fiat, de la Colegiul Naţional „C.D. Loga”, cu media 9,80.
În continuare, Anca Stanoev vrea să studieze Informatica – engleză la Universitatea de Vest din Timişoara. (S. Berger)