Primarul Daniel Boambeş ne-a spus, recent, că la Constantin Daicoviciu continuă lucrările în cadrul tuturor proiectelor finanţate până în prezent. Printre acestea se numără şi asfaltarea drumurilor de pe teritoriul comunei, finanţate prin PNDL 2.
„Vorbim despre investiţia «Modernizare străzi şi drumuri comunale», unde se lucrează în prezent la căile de acces spre gospodării şi la amenajarea rigolelor în localitatea Peştere. Totalul acestor investiţii este de aproximativ 1,5 milioane de euro şi cuprinde asfaltarea a 10 kilometri de străzi în localităţile Peştere, Mâtnicu Mare şi Maciova, iar până în prezent au fost asfaltaţi 9 kilometri la Peştere, ceea ce înseamnă toată localitatea, şi parţial s-a turnat asfalt la Mâtnicu Mare şi la Maciova”, ne-a declarat Daniel Boambeş.
Edilul ne-a mai spus că se are în vedere ca, în această vară, să fie finalizată asfaltarea întregii reţele de străzi din comună.
„Am oprit puţin lucrările de asfaltare, întrucât am finalizat construcţia a două poduri noi peste pârâul Mâtnicel, la Mâtnicu Mare, iar în perioada următoare vom termina şi porţiunea de stradă unde sunt amplasate cele două poduri. La Maciova mai avem de finalizat o porţiune aflată în vecinătatea pârâului Macioviţa. Totodată, în momentul de faţă se lucrează la căile de acces spre gospodării în localitatea Peştere, urmând să fie amenajate şi cele de la Maciova şi Mâtnicu Mare”, a mai spus primarul comunei Constantin Daicoviciu.
Totodată, a mai spus edilul, administraţia locală a obţinut finanţare şi pentru un nou proiect care vizează reabilitarea străzilor afectate de lucrările executate la reţelele de apă şi canalizare, care prevede reabilitarea structurii rutiere, a rigolelor, şi amenajarea de căi de acces la gospodăriile aferente acestor străzi.
Mădălina DOMAN