Pentru a-și exprima sentimentele de recunoștință față de misiunea pe care au desfășurat-o de-a lungul activității pastoral-misionare ca preoți, PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, a vizitat în Postul Adormirii Maicii Domnului pe părinții pensionari protopop conf. dr. Vasile Petrica, protopop Ioan Nicola și Doinel Puiu.
Cu această ocazie Părintele Episcop le-a oferit mai multe daruri, respectiv ultimele publicații ale eparhiei, cărți de rugăciune și Noul Testament cu Psalmi, ediție cu litere mari, ne-a informat Episcopia Caransebeşului.
În cadrul vizitei sale, ierarhul l-a hirotesit iconom-stavrofor pe preotul Doinel Puiu, care se află la Centrul pentru adulți și vârstnici de la Oțelu Roșu. Acesta a fost preot la parohiile Gladna Romană, Rusca Montană și Teregova, iar până la pensionare a fost funcționar în cadrul eparhiei la Casa de Ajutor Reciproc, fiind, de asemenea, un colaborator activ al ziarului „Caraş-Severinul în 7 Zile”.
Ştefan ISAC