Vânătorii şi pescarii sportivi cărăşeni au păşit peste pragul toamnei cu dreptul, după ce au organizat vineri, 22 septembrie, la Caransebeş, în Parcul Teiuş, un festival cu de toate, dar mai ales cu o vreme minunată. A fost lume multă, foarte multă, venită, probabil, şi la aflarea veştii că toată mâncarea pregătită de vânători a fost gratis, pentru orice pofticios.
După ce au gătit toată dimineaţa la foc continuu, la amiază, pe aleile Parcului Teiuş, maeştrii bucatelor vânătoreşti şi pescăreşti i-au ademenit pe vizitatori la tot pasul cu feluri de mâncare care mai de care mai îmbietoare, iar musafirii lor n-au stat deloc pe gânduri şi, la umbra corturilor, s-au înfruptat pe săturate din ele.
Au fost prezenţi la acest adevărat regal gastronomic reprezentanţi ai Prefecturii Caraş-Severin, în frunte cu prefectul Ioan Dragomir, deputaţii Marius Damian şi Silviu Hurduzeu, primarul Caransebeşului, Felix Borcean, şi viceprimarul Felician Pasere, city-managerul Florin Bogdea şi mulţi vânători cu acte în regulă, printre aceştia numărându-se primarii Romeo Răduţă de la Băuţar, Nicolae Daminescu de la Sacu, Petru Crîsnic de la Glimboca şi Cristian Vela de la Armeniş, printre invitaţi numărându-se şi edilii Luca Mălăescu de la Oţelu Roşu şi Cosmin Belci de la Turnu Ruieni.
Dintr-o discuţie purtată cu Dumitru Dragomir, directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Caraş-Severin, am înţeles că aceasta a fost ediţia cu numărul 5 a festivalului, după ce anul trecut evenimentul a fost găzduit de Băile Herculane. „De data aceasta, festivalul a fost organizat de Clubul Caransebeş al AJVPS, produsele cu care îi întâmpinăm pe oaspeţi fiind pregătite de membrii grupelor de vânătoare din tot judeţul, respectiv opt grupe care au venit cu 10 ceaune, iar din restul judeţului, dată fiind distanţa mare, au venit cu câte două, trei ceaune de la fiecare club, adică încă aproximativ 20 de ceaune. Avem preparate din căprior, mistreţ, din peşte, respectiv sarmale din carne de căprior, fasole cu ciolan de mistreţ, ori tocăniţe şi papricaşuri făcute după diferite reţete, precum şi ciorbe. Şi acest festival, din câte se vede, e un succes, aşa cum au fost toate cele de până acum. E ceva inedit, în stilul nostru şi în tradiţia pe care vrem să o promovăm în continuare”, a mai spus Dumitru Dragomir.
La serbarea câmpenească a fost prezentă şi Grupa 11 din Sacu a Clubului de Vânătoare şi Pescuit Caransebeş, despre meniul oferit de aceasta vorbindu-ne primarul Nicolae Daminescu. „Noi am venit la festival cu sarmale din carne de căprior, cum am făcut şi la celelalte ediţii. Că produsele noastre au avut mare trecere se vede şi din faptul că, deşi manifestarea n-a început decât de o oră, am terminat deja cele aproape 700 de sarmale pe care le-am pregătit”.
Primarul comunei Băuţar, Romeo Răduţă, şi el vânător împătimit, ne-a spus că a venit la festival cu Asociaţia de Vânătoare „Iezerul Bucovii” de la Bucova, fond de vânătoare privat care are peste 12.000 ha de teren. „Am făcut un ceaun vânătoresc, mistreţ cu ciută şi cu cerb, şi platouri tradiţionale care conţin 80 la sută produse din vânat. Am venit foarte bine pregătiţi, cred că puteam să dăm de mâncare la jumătate dintre participanţii la eveniment”.
La festival s-a mâncat, s-a băut, s-a petrecut şi s-au spus poveşti vânătoreşti şi pescăreşti, totul pe fondul muzical asigurat de Nicu Novac, el însuşi un mare vânător, şi formaţia „Branii” din Timişoara, solistă Narcisa Spiridon. Apoi, Chefii bucătari şi-au băgat armele, de data aceasta linguroaiele şi polonicele, în teacă, şi duşi au fost. Până anul viitor.
Adrian CRÂNGANU