Interviu cu Preasfinţitul Părinte Lucian,

la aniversarea a patru ani de la înscăunarea ca episcop al Caransebeşului

• Preasfinţia Voastră, sunt patru ani de când aţi fost instalat ca episcop al

Caransebeşului. Dacă ar fi să trageţi o linie după cei patru ani de activitate, care credeţi că sunt realizările în episcopia pe care o arhipăstoriţi?

• Cu ajutorul lui Dumnezeu, în această lună, februarie, împlinim patru ani, atât

de la alegerea noastră ca episcop al Caransebeşului, cât şi de la instalarea noastră, în 26 februarie, ca episcop al acestei istorice eparhii. Sigur, după un mandat de patru ani, am putea spune că s-au făcut multe lucruri bune şi frumoase în episcopia Caransebeşului. În primul rând ne gândim la continuarea lucrărilor la Catedrala episcopală Învierea Domnului şi la refacerea şi restaurarea unor biserici istorice din Caransebeş. Este vorba de Catedrala veche, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, şi de biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, necropola episcopiei noastre. Mă gândesc şi la învăţământul teologic, pentru că am continuat în această perioadă atât cursurile Facultăţii de Teologie, cât şi cursurile Seminarului Teologic şi, bineînţeles, ne-am implicat în buna desfăşurare a programului didactic la cele două instituţii de învăţământ din episcopia noastră. Seminarul Teologic s-a mutat din clădirea Centrului Eparhial într-o altă locaţie, unde s-au amenajat săli de curs, internat, cantină, şi toate celelalte spaţii auxiliare necesare desfăşurării programului de învăţământ. Am reuşit să amenajăm Centrul Eparhial şi sala de festivităţi din cadrul episcopiei noastre. Nu am lăsat la o parte nici celelalte biserici aflate în construcţie în episcopia noastră: biserici din Reşiţa, biserici din Caransebeş (mă refer la biserica din cartierul Pipirig), biserici din Bocşa, din Moldova Nouă, din Oraviţa, dar şi biserici monument istoric care s-au restaurat în această perioadă. Foarte multe biserici s-au sfinţit şi binecuvântat. Am avut multe hirotonii şi hirotesii; sunt aproximativ 80 de hirotonii întru diacon şi preot şi, sigur, multe hirotesii. Pe plan cultural, deja am amintit de învăţământul teologic. Am încercat să întărim şi învăţământul religios, întâlnindu-ne cât mai des cu profesorii de religie şi încercând să-i apropiem de preoţii parohi. În fiecare an am avut o agendă bogată din punct de vedere cultural şi spiritual. Agenda culturală, în fiecare an de când am fost instalat episcop al Caransebeşului, culminează cu săptămâna deja tradiţională în episcopia noastră – „a credinţei şi culturii”, săptămână care întotdeauna urmează hramului festiv al noii Catedrale „Învierea Domnului”. Sărbătoarea din Duminica Tomii este urmată întotdeauna de Zilele credinţei şi culturii în Episcopia Caransebeşului, zile ce includ un simpozion internaţional, festival de muzică corală religioasă şi alte manifestări culturale. Am încercat în preajma sărbătorilor, a marilor praznice, să avem concerte tematice în care i-am implicat pe elevii seminarişti şi pe studenţii teologi. Nu trebuie să uităm hramul învăţământului teologic din Patriarhia Română, mă refer la sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi şi la multe alte manifestări culturale. Pe plan social, ne-am ocupat de proiectele pe care le-am avut deja începute în episcopia Caransebeşului şi, în plus, am dezvoltat alte proiecte sociale. Mă refer la întărirea Centrului social-misionar „Sfântul Vasile cel Mare”, unde se desfăşoară trei proiecte care vin în întâmpinarea copiilor, a tinerilor, a bătrânilor şi a mamelor care au copii şi nu au cum să-i întreţină. S-a dezvoltat în Caransebeş, pe lângă biserica Sfântul Ioan Botezătorul, un aşezământ social, Centrul pastoral-misionar „Arhiereu Filaret Musta”, dar am demarat proiecte sociale şi la Mehadia, la Reşiţa şi în alte localităţi. Pe plan economic, episcopia noastră are probleme, pentru că am avut multe lucrări în această perioadă şi toate strădaniile s-au îndreptat spre noua Catedrală „Învierea Domnului”, unde eforturile financiare au fost foarte mari. Biserica este o clădire monumentală, necesită multe fonduri, dar sperăm anul acesta în finalizarea lucrărilor. Mulţumirea mea sufletească este că, după patru ani de zile, pot să spun că m-am rugat împreună cu credincioşii şi preoţii din episcopie. Am slujit în 90 la sută din parohiile şi filiile eparhiei Caransebeşului, nu numai la sfinţiri sau binecuvântări de biserici, ci am încercat să oficiem Sfinte Liturghii sau Vecernii în majoritatea parohiilor. Putem spune că aproape 200 de parohii din cadrul episcopiei au fost vizitate de noi în acest prim mandat de când suntem în fruntea acestei binecuvântate eparhii.

• Ne-aţi enumerat aici foarte multe lucruri frumoase pe care aţi reuşit să le

realizaţi şi cu toţii ştim râvna pe care o aveţi în întreprinderea şi rezolvarea cât mai multor proiecte ale Episcopiei Caransebeşului. Cu toate acestea, aş vrea să vă întreb, care credeţi că sunt lucrurile pe care nu aţi reuşit să le realizaţi, sau lucrurile mai puţin abordate în cei patru ani de activitate în episcopia Caransebeşului?

• Dorim foarte mult ca în acest an al mântuirii 2010 să sfinţim catedrala nouă a

episcopiei noastre, Catedrala Învierea Domnului. Sperăm cu ajutorul lui Dumnezeu ca târnosirea să aibă loc în luna iulie, probabil în ziua de 18, şi sigur, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu alţi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre şi cu toţi preoţii episcopiei Caransebeşului vor participa la împlinirea acestui vis duhovnicesc pe care l-a avut episcopul Miron Cristea în urmă cu aproape un secol. Anul acesta se împlinesc 100 de ani şi de la instalarea episcopului Miron Cristea aici, la Caransebeş, chiar în Duminica Tomii, şi am dori foarte mult ca la Centenarul Miron Cristea să binecuvântăm osteneala episcopilor, preoţilor şi credincioşilor acestei eparhii istorice, pentru că o nouă catedrală nu am gândit-o noi, ci a fost gândită de episcopul Miron Cristea şi, sigur, de ceilalţi episcopi ai Caransebeşului. De subliniat că episcopul Veniamin Nistor, înainte de a fi trimis forţat din Scaunul episcopal al Caransebeşului, în 1949, a dorit foarte mult să înceapă o nouă catedrală, dar condiţiile istorice nu au permis. Odată cu venirea episcopului Emilian Birdaş, în 1994, deja au început demersurile şi proiectul pentru o nouă catedrală. Ea a fost începută de episcopul Emilian, continuată cu multă râvnă de Preasfinţitul Laurenţiu Streza, acum Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Ardealului şi, din 2006, am încercat şi noi să continuăm lucrările. Aşadar, încercăm anul acesta să finalizăm catedrala şi, bineînţeles, să ne rugăm în toate parohiile şi filiile episcopiei. Dorim şi să răspundem tuturor nevoilor pastoral-misionare ale preoţilor şi credincioşilor din episcopia noastră. Încercăm să facem mai mult din punct de vedere social-misionar. Cred că la acest capitol episcopia noastră trebuie să lucreze mai mult, deoarece nevoile sociale în judeţul Caraş-Severin sunt multiple şi Biserica din această zonă a ţării este chemată să facă mai mult din punct de vedere social-misionar pentru tineri, pentru bătrâni, pentru copii, pentru cei bolnavi, pentru cei care au probleme sociale. Aşadar, acestea ar fi neîmplinirile, dar, bineînţeles, eu nu le numesc neîmpliniri, ci planuri pentru următoarea perioadă.

• O altă întrebare, care poate se află pe buzele sau în inimile mai multor

preoţi şi credincioşi, ne permitem să V-o adresăm în acest ceas aniversar. Episcopia Caransebeşului este o eparhie istorică, ce a avut întâi-stătători providenţiali pentru Biserica noastră. Aţi amintit la întrebarea anterioară de patriarhul Miron Cristea, care vă este şi înaintaş în scaunul de episcop al Caransebeşului. Cum vă simţiţi ca urmaş al ierarhilor episcopiei Caransebeşului?

• Ca al nouălea episcop al Caransebeşului, mă simt copleşit câteodată de faptele,

viaţa şi activitatea înaintaşilor noştri. Sigur, trebuie să îi amintim pe toţi, pentru că fiecare din episcopii care au păstorit această eparhie s-a remarcat nu numai din punct de vedere pastoral-misionar, ci şi din punct de vedere cultural, din punct de vedere social şi din punct de vedere didactic-pedagogic. Trebuie să ne amintim că episcopul Ioan Popasu, chiar în 1865, mută şcoala pentru preoţi de la Vârşeţ la Caransebeş. Aşadar, învăţământul teologic în limba română este consolidat chiar din primul an al activităţii episcopului ortodox român Ioan Popasu în Caransebeş. În vremea păstoririi vrednicului de pomenire Ioan Popasu au luat naştere şi cele două publicaţii tradiţionale ale eparhiei: Foaia Diecezană şi Calendarul Românului. Cel mai longeviv episcop de până acum al episcopiei Caransebeşului, Ioan Popasu, a păstorit 24 de ani această episcopie şi este înmormântat în biserica necropolă a episcopiei noastre, biserica Sfântul Ioan Botezătorul. Episcopul academician Nicolae Popea, ucenicul iubit al marelui mitropolit Andrei Şaguna, în cei 19 ani de păstorire, a întărit şi continuat activitatea episcopului Ioan Popasu. După Nicolae Popea, scaunul episcopal a rămas vacant aproape doi ani. În 1910 este ales episcop al Caransebeşului Elie Miron Cristea, în vârstă de 42 de ani. El a fost instalat chiar în Duminica Tomii din anul mântuirii 1910. Elie Miron Cristea a păstorit între 1910-1919 episcopia Caransebeşului. Sigur, are un rol deosebit pentru întărirea românismului în această eparhie şi pentru întărirea spirituală şi culturală a credincioşilor săi. După Miron Cristea urmează episcopul bănăţean Iosif Traian Badescu, născut în Valea Almăjului, la Şopotul Vechi. Treisprezece ani acest episcop păstoreşte episcopia Caransebeşului. El îşi doarme somnul de veci în cimitirul parohial al localităţii Eşelniţa, de lângă Orşova. După Iosif Traian Badescu, în 1934, urcă pe scaunul episcopal al Caransebeşului Vasile Lăzărescu, cel care devine, în anul 1940, episcop al Timişoarei, apoi primul Mitropolit al Mitropoliei Banatului. După episcopul Vasile, a urmat episcopul Veniamin Nistor (1941-1949). El încheie perioada primară a istoriei episcopiei Caransebeşului. Spun prima perioadă, pentru că în 1949, datorită regimului comunist, multe eparhii din ţara noastră au fost desfiinţate. Printre ele şi episcopia Caransebeşului. Episcopul Veniamin a fost nevoit să plece din scaun, fiind mutat cu domiciliu forţat la un schit de lângă Alba Iulia, loc în care s-a stins din viaţă în 1963. El şi-a dorit foarte mult să dea viaţă planurilor de construcţie a unei noi catedrale, planuri iniţiate de episcopul Miron Cristea. Nu a reuşit să-şi ducă gândul la îndeplinire, deoarece, în 1949, episcopia Caransebeşului s-a contopit cu arhiepiscopia Timişoarei. Din 1949 şi până în 1994, Caransebeşul nu a avut episcop, ci arhiepiscopul Timişoarei era şi al Caransebeşului. Din anul 1994, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului, se reînfiinţează episcopia Caransebeşului. Este o nouă etapă istorică, în condiţiile libertăţii pe care am câştigat-o cu toţii prin Revoluţia din Decembrie 1989. Timp de doi ani, din 1994 până în 1996, episcopia este păstorită de episcopul Emilian Birdaş, care, spuneam mai înainte, iniţiază şi binecuvântează proiectul noii catedrale episcopale din Caransebeş. Din 1996 şi până în 2005, adică timp de 9 ani, episcopia noastră este păstorită de Preasfinţitul Părinte Laurenţiu, care este ales, în 2005, mitropolit al Ardealului. Preasfinţitul Laurenţiu a întărit viaţa pastoral-misionară a acestei episcopii, a început diverse programe şi a încercat să întărească învăţământul teologic şi proiectele sociale care sunt şi astăzi în derulare. A continuat lucrările la catedrala noastră episcopală, şi bineînţeles, s-a ocupat de toate celelalte probleme curente ale episcopiei. Din 2006, smerenia noastră se află în fruntea acestei episcopii. Am amintit foarte pe scurt toţi episcopii care au păstorit această eparhie şi, pentru perioada 1962-1994, trebuie să îl remarcăm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae, fiul acestui oraş şi al acestei episcopii, care, în calitate de Mitropolit al Banatului, a păstorit şi teritoriul episcopiei Caransebeşului. Aşadar, au păstorit aici vrednici înaintaşi, episcopi care au fost instalaţi de marele mitropolit Andrei Şaguna, mă refer la Ioan Popasu, ucenici ai marelui Andrei Şaguna, mă refer la Nicolae Popea, primul patriarh al României care şi-a început activitatea aici, la Caransebeş, primul mitropolit al Banatului care şi-a început activitatea la Caransebeş, Vasile Lăzărescu, şi, înaintea noastră, mitropolitul Ardealului, care şi-a început activitatea arhierească în această episcopie. Sunt mândru că păstoresc acolo unde înaintaşi vrednici au făcut cinste Bisericii noastre şi au lăsat o pagină înscrisă cu litere de aur în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Încerc şi eu să mă ridic la nivelul celor care au păstorit această, de Dumnezeu păzită, episcopie, prin tot ceea ce fac aici, prin activitatea pastorală şi misionară, prin activitatea socială, didactică şi, nu mai puţin, prin continuarea lucrărilor la toate bisericile care se află în construcţie. Aşadar, îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să păstorim această episcopie istorică.

• În încheiere, aş dori să vă întreb, ce anume aţi dori să transmiteţi preoţilor

şi credincioşilor din episcopia Caransebeşului?

• După cei patru ani de arhipăstorire aici, la Caransebeş, aş vrea să le mulţumesc

tuturor pentru că au fost alături de mine de la începutul instalării în această, de Dumnezeu păzită, episcopie. Încă din 26 februarie 2006, toţi preoţii şi credincioşii episcopiei Caransebeşului mi-au fost alături şi aş vrea să le mulţumesc pentru că în această perioadă am putut lucra şi am putut să ne rugăm împreună în bisericile şi mănăstirile episcopiei noastre. Aş face, la finalul acestui mandat de patru ani, un apel către toţi preoţii şi credincioşii din eparhia noastră, la mai multă unitate, dragoste şi întrajutorare frăţească. Avem nevoie, mai ales în ziua de astăzi, de unitate şi dragoste nefăţarnică unii faţă de alţii. Cred că e bine să ne ajutăm mai mult şi să ne înţelegem mai mult. Preoţilor le spun din toată inima să-şi facă slujba deplin şi să-şi împlinească misiunea pastoral-misionară pe care Arhiereul Cel Veşnic le-a încredinţat-o, iar pe credincioşi îi rog să aibă mai multă credinţă şi dragoste, să se roage pentru preoţii noştri, astfel încât şi preoţii să-i poată pomeni şi să se roage pentru ei la Sfintele Slujbe, ca în rugăciune şi comuniune, în dragoste şi unitate, să putem spori cu toţii pe calea mântuirii, pe drumul pe care ne-a chemat să păşim Mântuitorul Iisus Hristos.

A consemnat

Arhid. Casian RUŞEŢ