Zilele trecute, inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin, locotenent-colonel Ionel Petru Tilca, a prezentat bilanțul activității acestei instituţii aferent anului 2023. La această activitate au luat parte colonel Ciprian Monoranu, împuternicit șef Direcție Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, și Ioan Dragomir, prefectul județului Caraș-Severin.
Activitatea inspectoratului a fost orientată pe cele trei mari domenii de acțiune: prevenire, pregătire și răspuns.
Pentru asigurarea unui nivel ridicat de siguranță în domeniul apărării împotriva incendiilor – a spus locotenent-colonel Ionel Petru Tilca –, Inspecţia de Prevenire a oferit asistență tehnică de specialitate, a desfăşurat activităţi de avizare-autorizare, control şi sancţionare a contravenţiilor, instruire şi informare preventivă a populaţiei pe această linie.
Astfel, specialiștii din cadrul Inspecției județene de prevenire au oferit asistenţă tehnică de specialitate în 1.774 de cazuri, din care 560 pe segmentul avizării-autorizării, 1.200 pe segmentul prevenirii incendiilor și 14 pe prevenirea dezastrelor.
În vederea intrării în legalitate pe linia securității la incendiu și protecției civile, au fost analizate 417 documentații, în urma soluționării fiind emise 85 de avize de securitate la incendiu şi protecţie civilă, 23 autorizaţii de securitate la incendiu, două acorduri pentru organizarea de jocuri de artificii, trei acorduri pentru comercializarea de artificii, un aviz pentru amplasare în parcelă și 18 puncte de vedere privind planuri urbanistice generale, zonale și de detaliu.
Pentru încălcarea prevederilor legale pe linia apărării împotriva incendiilor și protecției civile, în urma celor 1.200 de activități de control efectuate, au fost aplicate un număr de 2.865 de avertismente și 1.334 de amenzi contravenţionale, în cuantum de 1.208.700 de lei.
Pe timpul controalelor realizate de personalul inspecției au fost efectuate 1.068 de exerciţii de alarmare, evacuare şi intervenţie la locul de muncă în caz de incendiu și 77 de exerciţii de alarmare publică.
Conform informării, din cele 77 de unități administrativ-teritoriale de la nivelul județului, 59 au transmis spre avizare planurile de pregătire în domeniul situațiilor de urgență, fiind avizate, de asemenea, și 20 de planuri din cele 20 necesare de la nivelul operatorilor economici.
Programul naţional de voluntariat „Salvator din pasiune” s-a bucurat de atenție în rândul cărășenilor și în anul 2023, desfăşurându-se o serie de pregătire în urma căreia au absolvit cursul 26 de voluntari. La nivel județean activează, în prezent, în total, 124 de voluntari.
Pe tot parcursul anului 2023 au fost dispecerizate 17.719 apeluri prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență, realizându-se alertarea în timp operativ a subunităţilor şi a echipajelor în raioanele cărora s-au produs evenimentele.
La nivelul judeţului Caraş-Severin, anul trecut au fost înregistrate 5.296 de intervenţii în situaţii de urgenţă, dintre care, în 64 de situații, serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au intervenit singure, iar în cooperare cu forțele ISU „Semenic” au participat la 110 intervenţii.
Din numărul total al intervențiilor, ponderea cea mai mare o reprezintă intervențiile echipajelor SMURD, care au asigurat prim-ajutor calificat și asistenţă medicală de urgenţă în 3.246 de cazuri. Pe lângă aceste misiuni, echipajele SMURD au mai intervenit la 35 de misiuni pentru descarcerare, 12 misiuni pentru asistenţă persoane, şase intervenții la incendii, 22 de misiuni de sprijin și în alte 18 situații de urgență.
Pe timpul intervenţiilor la asistență medicală de urgență și prim-ajutor calificat, descarcerare și asistență persoane, au fost asistate medical 3.428 de persoane, din care 248 copii. Comparativ cu anul 2022, a scăzut numărul persoanelor asistate medical, de la 3.515 la 3.428.
Incendiile constituie, în continuare, unul din principalele riscuri gestionate de pompierii militari cărășeni. S-au înregistrat în total 381 de intervenţii pentru stingerea incendiilor, față de 876 în anul 2022, 174 dintre acestea fiind incendii de vegetaţie uscată. Au mai fost înregistrate: 764 de intervenţii la alte situaţii de urgenţă (cele mai multe fiind înregistrate la inundaţii şi fenomene meteorologice periculoase – 488), 394 de misiuni pentru protecţia comunităţilor, 299 de cazuri de asistență persoane și 55 de misiuni de sprijin.
Au mai fost înregistrate, de asemenea, 63 de deplasări fără intervenţie, 40 de întoarceri de pe traseu şi 25 de alerte false.
S-au transmis către comitetele locale pentru situații de urgență şi către structurile cu răspunderi în gestionarea situaţiilor de urgenţă un număr de 400 de notificări hidrometeorologice, din care 219 hidrologice și 181 meteorologice.
Activitățile pe linie de asanare pirotehnică s-au concretizat în 39 de misiuni de asanare a muniţiei rămase neexplodate pe teritoriul judeţului Caraş-Severin, precum şi patru misiuni de distrugere a muniţiei asanate.
Timpul mediu de răspuns la intervenții al serviciilor profesioniste pentru situații de urgență a fost de 13 minute şi 2 secunde, faţă de 12 minute şi 14 secunde în anul 2022, iar timpul mediu de intervenţie a fost de 75 minute şi 44 de secunde, faţă de 64 de minute şi 20 de secunde în 2022.
Pe timpul intervenţiilor au fost salvate 312 persoane (din care 22 de copii). De asemenea, au fost salvate 116 animale şi păsări şi protejate bunuri în valoare estimativă de 31.064.700 de lei.
Ca urmare a situaţiilor de urgenţă din perioada analizată, 13 persoane au fost rănite (din care un copil), 32 de persoane au decedat (adulți) și 100 de animale şi păsări au murit. Comparativ cu anul 2022, a scăzut atât numărul persoanelor rănite, de la 35 (din care un copil), la 13, iar numărul persoanelor decedate a scăzut de la 44 la 32.
În ceea ce privește managementul resurselor umane, la finalul anului încheiat, procentul de încadrare la nivelul ISU „Semenic” Caraş-Severin a fost de 79,34%. În cursul anului 2023, în cadrul inspectoratului au fost încadrați 5 subofițeri și 23 de soldați profesioniști, fiind înregistrat totodată un total de 40 de pierderi de personal, majoritatea fiind treceri în rezervă cu drept la pensie.
Pe linia gestionării resurselor logistice, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, în cadrul proiectului „Viziune 2020”, au intrat în dotarea inspectoratului o autospecială de primă intervenție pentru lucrul cu apă la înaltă presiune și hidroperforare de 800 litri, trei autospeciale de stingere cu apă și spumă de 4.000 litri, patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă de 10.000 litri, un post medical avansat tip I, un centru de comunicații pentru Punct de Comandă Mobil Mediu și o pernă de salvare de la înălțime.
Geanina LUCA