Caransebeșul, pe harta marilor muzee ale ţării



La Muzeul Național de Istoriei a României din București a fost expus recent un panou informativ care cuprinde ultimele cercetări arheologice de la Cetatea Medievală a Caransebeșului, ca urmare a protocolului semnat, în 2017, cu Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din municipiu, coordonator fiind dr. Silviu Oța.
Puțin cunoscută publicului, dar fundamentală pentru muzee, este munca de descoperire a bunurilor de patrimoniu. La Caransebeș, cercetările arheologice în Cetatea Medievală s-au axat pe partea central-vestică, lângă mica cetate interioară și parțial în interiorul cetății.
Au fost descoperite drumul marcat pe o hartă din veacul al XVII-lea, realizată, cel mai probabil, în timpul prezenței turcilor aici, precum și ateliere de fierărie, o posibilă farmacie sau un magazin de mirodenii și diverse locuințe.
Au fost studiate caracteristicile zidurilor micii cetăți interioare, surprinsă în trei puncte. S-a pus, de asemenea, accent pe descoperirea Bisericii și Necropolei Medievale, ne-au informat reprezentanţii Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş.
Din anul 2022, aceste obiective au început să prindă contur, prin identificarea mai multor ziduri și piese de arhitectură în zona centrală a cetății interioare, dar și a mai multor morminte medievale.
„Piesele recuperate din sit sunt deosebit de interesante pentru studierea culturii materiale a populației acestui oraș medieval singular în Ungaria Medievală. Ele constau în ceramică locală sau de import, de uz comun sau de lux, recipiente specifice pentru păstrarea unor substanțe speciale, greutate de cântar din perioada 1658-1688, drâmbă, pipe, piese de fier de harnașament, produse ale atelierelor de fierărie, piese de arhitectură, cahle de la sobe, bucăți de recipiente din sticlă, monede, accesorii vestimentare, piese de cult, cuțite, piese din os, ustensile și unelte din fier. Ele aparțin atât perioadei medievale anterioare cuceririi otomane, cât şi perioadei otomane și premoderne. O parte din aceste bunuri descoperite fac parte din patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș și se pot admira, accesând linkul https://www.muzeul-caransebes.ro/muzeu-virtual/”, se mai arată pe pagina oficială a instituţiei de cultură caransebeşene.
La Muzeul Național de Istorie a României expoziția este deschisă până în luna septembrie.
Sonia BERGER