Foştii fotbalişti de la CFR Caransebeş au jucat sâmbătă trei reprize. Ultima a avut şi prelungiri…



Sâmbătă, 10 august, la ora 18, pe Stadionul din Parcul Teiuş a avut loc o întâlnire a foștilor fotbaliști de la CFR Caransebeș, un joc al amintirilor din perioada activității, dar şi unul dedicat memoriei celor care nu mai sunt printre noi şi au îmbrăcat tricourile celei mai iubite echipe din municipiu după anul 1970, ne-a informat fostul antrenor Dumitru Matei.
La meciul de pe Stadionul CFR au participat doar 17 foşti sportivi, deoarece organizarea a fost făcută în pripă, iar căldura excesivă a influențat, probabil, intenţiile unora dintre ceferiști. Partida – două reprize a câte 20 de minute – a fost câştigată de „verzii” lui Cristi Răduţ, care s-au impus cu 9-5 în faţa echipei „roşii” conduse de Teo Ardelean. Arbitru a fost Viorel David, care l-a înlocuit în ultimul moment de Dumitru Matei, cel care era anunţat că va oficia la centru, dar care s-a retras din cauza temperaturii ridicate înregistrate la ora desfăşurării meciului.
Au fost prezenți Alexandru Silvășan, Dumitru Matei, Ionel Sabadiș, Viorel David, Marian Corduneanu, Cristian Stângu, Teo Ardelean, Eugen Bădeț, Valentin Botezatu, Ciprian Băluță, Ionuț Roată, Ștefan Bălan, Lucian Lăudatu, Adi Ivăniș, Cristi Răduț și Cristi Drăgan.
„În joc s-a remarcat Cristi Răduț, golgheter, care a marcat mult cu călcâiul el fiind remarcat și de Sandu Silvășan, care l-a avut ani buni în conducerea clubului. Mulțumim celor care au participat și regretăm lipsa celor care şi-au anunțat participarea, dar nu s-au prezentat. Avem un grup al ceferiștilor unde putem de acum să ţinem legătura, iar organizatorii şi membrii pot face schimb de informaţii mult mai uşor. Am hotărât ca următoarea întâlnire lunară să aibă loc pe 13 septembrie, la ora 18, pe Stadionul CFR”, ne-a spus Dumitru Matei.
Repriza a treia, cea mai „spectaculoasă”, s-a disputat la „Gugulanul”. Scorul a fost egal.
Cosmin VLAD