Delgaz Grid, compania de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice din cadrul Grupului E.ON în România, a finalizat anul trecut în județul Caraș-Severin 11 proiecte de investiții, valoarea totală a acestora fiind de circa 10 milioane de lei (2 milioane de euro).
Peste 7,5 milioane de lei (1,5 milioane euro) a fost valoarea proiectelor care au urmărit modernizarea a peste 16,5 km din rețeaua de gaz a județului, alte 2,4 milioane de lei (485.000 de euro) fiind alocate pentru extinderea sistemului de distribuție local cu peste 5 km.
Cele mai importante lucrări de investiții au vizat modernizarea rețelei de gaz din localitățile Bocșa (4 km), Măgura (4 km) și Var (3 km), respectiv cea din municipiul Reșița (peste 5 km), se arată într-un comunicat al companiei Delgaz Grid.
Pentru a crește performanța rețelelor și a oferi servicii mai bune și mai sigure, investițiile continuă și în 2025, în județul Caraș-Severin fiind planificate lucrări de modernizare a rețelei de gaz în valoare de peste 10 milioane de lei, care vizează localitățile Zăvoi, Caransebeș și Reșița. Totodată, vor fi modernizate și trei stații de reglare-măsurare gaze naturale.
Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 26.000 km, în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României: Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău.
Sonia BERGER