Tinerii atleţi din cadrul Clubului Sportiv Şcolar Caransebeş continuă să obţină noi performanţe în întrecerile de sală. În Bucureşti s-a desfăşurat recent faza zonală a Campionatului Naţional de Atletism pentru categoriile de sportivi Copii I şi Copii II, în vârstă de 12-13 ani.
Astfel, la categoria Copii I, în concursul de triatlon fete, prima poziţie a podiumului de premiere a fost obţinută de Maria Irimia, care şi-a îmbunătăţit recordurile personale la toate probele de concurs, şi anume 60 metri plat, săritura în lungime cu elan şi 600 metri plat. Totodată, Amina Tilneac s-a clasat pe locul IV, acelaşi loc ocupându-l la final, în întrecerea masculină, şi Ionuţ Irimia. În întrecerile pe probe, în cursa de 600 metri plat, Andreea Zamfir a ocupat tot un loc IV.
La faza zonală a Campionatului Naţional de Atletism, tinerii atleţi din cadrul Clubului Sportiv Şcolar Caransebeş au avut rezultate notabile şi în ceea ce priveşte categoria de participare Copii II. Astfel la triatlon, Loredana Cimpoieru s-a clasat pe poziţia a III-a, în vreme ce sora ei, Nicoleta Cimpoieru, a ocupat un loc VI. S-au mai făcut remarcaţi, de asemenea, obţinând rezultate îmbucurătoare, Andrei Buligă, Maria Buligă, Rareş Deteşan şi Raluca Dragomir.
Tinerii atleţi de la Clubul Sportiv Şcolar din municipiul Caransebeş se pregătesc sub coordonarea profesorilor Iuliana Popescu şi Marian Enache, cu implicarea antrenorului federal Cristian Dragomir. Toţi sportivii caransebeşeni s-au calificat în finala competiţiei naţionale, care va avea loc tot la Bucureşti, în data de 9 aprilie.
Liviu DINU